Serviciile de traducere ale Uniunii Europene, aprofundate de elevii Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța

Elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Candidat Școală-ambasador a Parlamentului European au aprofundat conceptele referitoare la serviciile de traducere ale Uniunii Europene.
Direcția Generală pentru Traduceri realizează traducerea unor texte pentru Comisia Europeană în și din cele 24 de limbi oficiale ale UE, și alte câteva, atunci când este necesar. Astfel, în parteneriat cu doamna Aphrodite Politou, membră a DG Traducere, elevii au învățat despre serviciile de traducere ale Uniunii Europene.
În colaborare cu partenerii greci din proiectul eTwinning, au ales un set de întrebări la care doamna Aphrodite Politou le-a răspuns și i-a ajutat să aprofundeze noțiunile respective și problema traducerii în contextul Uniunii Europene.
O parte din întrebări au fost alcătuite de ambasadoarele junior Bianca Ion, Teodora Soare, Laura Barbu și alte colege membre în proiectul eTwinning T4E: Europe, the Tower/Power of Languages.
La finalul activității, elevii s-au declarat încântați de această activitate, în cadrul căreia au dobândit informații noi și au înțeles importanța conceptului de „multilingvism” în Uniunea Europeană, care este în strânsă legătură cu cel de „traducere”. Aceștia așteaptă cu nerăbdare să reia o astfel de experiență.
Răspunsurile date de doamna Aphrodite Politou în cadrul chestionarului elevilor pot fi consultate în galeria foto.
Sursă foto: Facebook CNPCB - candidat școală - ambasador a Parlamentului European
Galerie Foto
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

