Live

Elevii s-au reîntors în bănci tot sub semnul pandemiei. Tot ce trebuie să știm despre noul an școlar: structură, măsuri de protecție și vaccinarea în școli

Elevii s-au reîntors în bănci tot sub semnul pandemiei. Tot ce trebuie să știm despre noul an școlar: structură, măsuri de protecție și vaccinarea în școli
Publicat pe 13 septembrie 2021

Noul an şcolar 2021 - 2022 începe astăzi, cu prezenţă fizică la cursuri în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România, dar cu măsuri de protecţie sanitară în contextul creşterii numărului de infectări zilnice cu SARS-CoV-2.

Pentru cei aproximativ 2.900.000 de elevi şi preşcolari cursurile anului şcolar 2021 - 2022 se vor derula pe parcursul a 34 de săptămâni, începând cu data de 13 septembrie.

Structura anului școlar

Anul școlar 2021-2022: cursurile încep pe 13 septembrie 2021 - vacanța de vară: 11 iunie 2022.

Primul semestru are doar 14 săptămâni: 13 septembrie 2021-22 decembrie 2021 - vacanța de iarnă este și vacanța intersemestrială.

Vacanța de iarnă: 22 decembrie 2021-9 ianuarie 2022.

Semestrul al doilea - 20 de săptămâni: 10 ianuarie 2022-14 aprilie.

Vacanța de primăvară: 15 aprilie - 1 mai.

Cursurile de reiau pe 2 mai și durează până la vacanța de vară care începe sâmbătă 11 iunie.

În plus, există o vacanță pentru grădinițe și clasele primare în perioada 25-31 octombrie.

Școala altfel” se desfăsoară în perioada 8-14 aprilie 2022.

„Intervalul aferent programului Școala altfel nu va coincide cu perioda în care se susțin lucrările scrise semestriale (tezele)” se precizează în ordinul de ministru.

Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Calendar Evaluare Națională 2022

30 mai - 3 iunie 2022 - Înscrierea la evaluarea națională

3 iunie 2022 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

14 iunie 2022 - Limba și literatura română - probă scrisă

16 iunie 2022 - Matematica - probă scrisă

17 iunie 2022 - Limba și literatura maternă — probă scrisă

23 iunie 2022 (până la ora 14.00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

23 iunie 2022 (ora 16.00 -ora 19.00)

24 iunie 2022 (ora 80.00 - ora 12.00) - Depunerea contestațiilor

24 iunie - 29 iunie 2022 - Soluționarea contestațiilor

30 iunie 2022 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Calendar Bac 2022

Sesiunea iunie-iulie

23 - 27 mai 2022 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

27 mai 2022 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

6 - 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

8 - 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

9 - 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale - proba D

13 - 15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C

20 iunie 2022 Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă

21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă

22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă

23 iunie 2022 Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la Bac 2022

27 iunie 2022 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 - 18.00

28 - 30 iunie 2022 - Rezolvarea contestațiilor

1 iulie 2022 - Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august - septembrie

18 - 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

16 august 2022 Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă

17 august 2022 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă

18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă

19 august 2022 Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale - proba D

26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C

Măsuri de protecție sanitară

Este al doilea an şcolar care începe sub semnul pandemiei de coronavirus.

În acest context, a fost emis un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii care prevede în continuare asigurarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecţie, dezinfectarea mâinilor şi circuite clare de acces în sălile de clasă.

Conform documentului, la intrarea în şcoală şi pe coridoare, precum şi la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/ flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini, iar uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact.

Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de minimum un metru între elevi, iar dacă acest lucru nu se poate realiza, atunci spaţiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanţa maxim posibilă între elevi.

Este interzis în continuare schimbul de obiecte personale.

Elevii şi personalul didactic/ didactic auxiliar/ nedidactic vor purta mască în permanenţă în interior. Se recomandă ferm purtarea măştii de uz medical, însă se admit măşti de tip textil care să asigure acoperirea orificiilor nazale şi a gurii. Sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măştile, cu excepţia vizierelor, care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învăţământul special.

De asemenea, este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi.

Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unităţii de învăţământ (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Părinţii/ însoţitorii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi dizabilităţi au acces în unitatea de învăţământ cu respectarea normelor de protecţie sanitară necesare.

Scenariile de desfășurare a cursurilor

Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii are în vedere următoarele scenarii de derulare a cursurilor în noul an şcolar:

  1. în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se permite participarea zilnică, cu prezenţă fizică la cursuri, a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2;
  2. în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea măsurii carantinei, se permite participarea zilnică, cu prezenţă fizică la cursuri în unităţile de învăţământ, a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din învăţământul special cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi participarea în sistem online a tuturor celorlalte categorii de elevi.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat recent că rata de infectare cu noul coronavirus luată în calcul pentru modul de funcţionare a şcolilor în următoarea săptămână va fi cea din ziua de vineri, disponibilă pe site-ul DSP.

Campania de vaccinare în școli

Tot în contextul pandemiei de coronavirus, începând de luni este demarată şi campania de vaccinare anti-COVID în învăţământul preuniversitar şi cel universitar.

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că această campanie se va desfăşura pe o perioadă de două luni, între 13 septembrie şi 15 noiembrie.

Pentru învăţământul preuniversitar, a explicat el, acţiunea de vaccinare se desfăşoară în trei modalităţi: „fie cu echipe mobile de vaccinare, fie prin înfiinţarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale, fie prin arondarea unităţilor de învăţământ la centrele de vaccinare din proximitate care folosesc unul dintre cele două vaccinuri ce au recomandare de administrare la persoanele cu vârsta de peste 12 ani, respectiv Pfizer sau Moderna”.

„Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unităţile de învăţământ a elevilor, studenţilor, părinţilor acestora şi a personalului propriu. Practic, este cadrul metodologic după care se va desfăşura procesul de vaccinare în unităţile de învăţământ”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Ministrul Educaţiei a precizat că la nivelul fiecărei şcoli este desemnată o persoană pentru a facilita legătura între DSP şi părinţi, pentru a răspunde tuturor întrebărilor părinţilor despre vaccinare, pentru a putea să îşi exprime un acord sau un dezacord informat într-un formular care va fi lansat în data de 13 septembrie.

Conform ultimei raportări a Ministerului Educaţiei, până în prezent 193.430 de angajaţi din totalul de 317.531 din sistemul naţional de învăţământ s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%.


Sursă foto: news.ro

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233