BACALAUREAT 2022. Ce subiecte au avut de rezolvat cei de la profilul real, Matematică-Informatică. DOCUMENT

Subiectele primite de elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, profilul Mate-info, atât cei din liceele teoretice cât și cei din clasele de profil de la colegiile miliatere, au avut de rezolvat varianta numărul 1 extrasă, scrie edupedu.ro.
Structura subiectelor este aceeași ca în anii trecuți – câte trei subiecte cu câte șase probleme/exerciții, fiecare dintre acestea notate cu câte 5 puncte.
Reamintim că potrivit Ministerului Educației sunt 119.410 de candidați înscriși la această probă.
Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.
La disciplinele „Matematică”, elevii elevii pot să utilizeze instrumente de desen, după cum este menționat în metodologie.
Subiectele obținute de Edupedu.ro pentru Bacalaureat profilul Mate-Info pot fi văzute în galeria foto.
Baremele de corectare și notare vor fi publicate la ora 15:00.
Sursă: edupedu.ro
Sursă foto: Portal Învățământ / edupedu.ro
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

