CONSTANŢA. Directorii vor ca terenurile unităților de învățământ să fie administrate de Consiliul Local
În urmă cu câțiva ani, terenurile unităților de învățământ erau în administrarea Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat, însă ulterior ele au fost cedate conducerilor școlilor. Ceea ce înseamnă că, dacă un copil se accidentează în curtea unității școlare în afara orelor de curs, directorii vor fi singurii responsabili. De aceea, cer ca acestea să fie administrate de Consiliului Local. Reprezentanții și inițiatorii proiectului susțin că vor lua în calcul această variantă.
“Ordonanța 57 privind Codul Administrativ la articolul 300, adică dacă ți-a fost ceva dat în administrare, păi răspunzi… Chiar acolo spune în contexul legii ca un bun proprietar. În municipiul Constanța toate terenurile sunt în administrația unităților de învățământ. Soluție? Consiliul Local ne poate retrage terenurile din administrare, dacă terenurile ne sunt retrase din administrare, atunci administratorul vine, repară, întreține și așa mai departe”, a declarat prof. Gabriela BUCOVALĂ, director Liceul Teoretic „Traian” din Constanța.
“Da, este o discuție ca terenurile, doar terenurile să fie luate de la dumneavoastră ca să puteți să vă administrați clădirile, pentru că, da. E o idee pe care trebuie să o luăm în considerare”, a declarat Florin COCARGEANU, viceprimar municipiul Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

