Live

CONSTANŢA. Directorul Şcolii 29 și-a dat demisia după ce 8 minori au fost luaţi cu duba de poliţişti şi amendaţi! Inspectoratul Şcolar a deschis o anchetă

publicat pe 05 octombrie 2020

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că s-a autosesizat în privinţa incidentului petrecut la şcoala gimnazială numărul 29 Mihai Viteazul din Constanţa, în care opt elevi au fost ridicaţi de poliţişti din curtea şcolii, duşi la secţie şi amendaţi.

“În cursul zilei de 2 octombrie, în jurul orei 20.20 (după cursuri), un grup de tineri a intrat în incinta instituţiei de învăţământ, în curtea şcolii. Ca urmare a sesizărilor referitoare la tulburarea ordinii şi a liniştii publice, poliţişti din cadrul Secţiei 2 s-au deplasat la şcoală şi au luat măsurile care s-au impus conform procedurilor instituţionale”,se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că în acest moment, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta analizează incidentul şi va declanşa o anchetă.

De altfel, astăzi Sorin Mihai, inspector şcolar general, a organizat o conferinţă de presă la Şcoala 29, pentru oferirea unui punct de vedere oficial cu privire la acest incident.

“Am fost informaţi că în data de 2 octombrie reprezentanţii Secţiei 2 de Poliţie s-au deplasat la Şcoala Gimnazială 29 Mihai Viteazu Constanţa pentru că au răspuns unor sesizări. Din ceea ce am aflat de la managerii unităţii de învăţământ elevii respectivi au intrat în curtea şcolii după orele de curs, după ce s-au finalizat cursurile în această unitate de învăţământ. Din ceea ce ni s-a comunicat, copiii au intrat pe poarta şcolii care dintr-o neglijenţă era deschisă la momentul respectiv. Ceea ce ne interesează pe noi în mod special este să atenţionăm faptul că în această perioadă ordinul comun semnat de ministrul Educaţiei şi Cercetării şi de ministrul Sănătăţii stabileşte că accesul în unităţile de învăţământ este interzis pentru persoanele străine. Copiii respectivi erau foşti elevi ai unităţii de învăţământ, nu mai făceau cursuri la această şcoală şi mai mult decât atât erau în afara orele de program”, a afirmat inspectorul şcolar general.

El a precizat că directorii unităţilor de învăţământ trebuie să se asigure că şcolile rămân închise pentru persoanele străine.

“Ceea ce mă interesează pe mine să transmit cu precădere către mangerii unităţilor de învăţământ este să se asigure că unităţile de învăţământ rămân închise pentru persoanele străine pentru că trebuie să ne luăm toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina răspândirea Sars-COV-2 şi mesajul merge de asemenea şi către părinţi, care trebuie să ne fie alături şi să înţeleagă faptul că dacă în timpul programului unităţilor de învăţământ asigurăm toate condiţiile şi suntem extrem de precauţi şi ne dorim să preîntâmpinăm prin orice eforturi răspândirea Sars-COV-2, acelaşi lucru ar trebuie într-un fel să se întâmple şi după ce elevul pleacă din şcoală”, a afirmat Sorin Mihai.

El a cerut părinţilor să verifice dacă sporturile de echipă practicate de către copiii lor se desfăşoară în cadrul legal, având în vedere măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

“Ce pot să spun în această situaţie este faptul că aceste incursiuni ale elevilor în spaţiul şcolar sunt interzise în afara orele de program şi mai mult decât atât sporturile de echipă, dacă sunt interzise în timpul orelor de sport, ar trebui să fie un semnal de alarmă şi pentru părinţi şi să aibă într-un fel modalitatea de a verifica dacă aceste sporturi de echipă se desfăşoară în cadru legal sau se desfăşoară având în vedere toate măsurile de prevenire a Sars-COV-2”, a transmis inspectorul şcolar general.

Sorin Mihai a anunţat că la şcoala numărul 29 a fost pus un afiş care anunţă că acceptul în unitatea de învăţământ este interzis persoanelor străine şi că directorul unităţii de învăţământ şi-a dat demisia.

“Afişajul pe care îl vedeţi referitor la accesul interzis persoanelor străine a fost pus în această dimineaţă ataşat la avizier şi în spatele şcolii, acolo unde este locul de joacă, unde este terenul de sport. Domnul director şi-a depus demisia în cursul zilei de ieri. Nu are o motivare scrisă, este doar cea verbală, considerând că asemenea situaţii depăşesc posibilităţile de a le manageria. Demisia este un act unilateral, nu discutăm de o acceptare. Dumnealui a cerut începând de mâine şi de mâine vom căuta să detaşăm în interesul învăţământului un alt cadru didactic care să ocupe funcţia de director la această şcoală gimnazială”, a explicat şeful IŞJ Constanţa.

El a precizat că şcoala respectivă are o firmă de pază şi că poarta unităţii trebuia să fie închisă.

“Au o firmă de pază, dar urmează să reînnoiască planul de acţiune. (...) În mod normal poarta trebuia să fie închisă. Dar şi dacă e deschisă, accesul în orice instituţie fie ea şi şi instituţie de învăţământ e restricţionat persoanelor străine”, a mai declarat Sorin Mihai.

Directorul şcolii şi-a dat demisia

Directorul școlii 29 "Mihai Viteazul" și-a dat demisia în urma incidentului în care au fost implicați cei 8 minori.

„Am considerat că această nouă reclamaţie, după ce am fost reclamat de mai multe ori la CNCD, minister, isj, instanţă, curtea de conturi etc, are legătură strict cu persoana mea. Dacă acum au ajuns să ia copiii cu duba, să amendeze şcoala ... doar ca să scape "unii" de mine? Am ales ... şi mi-am depus demisia!”, a scris directorul Şcolii 29, pe Facebook.

Ion-Denys Ciorogaru relatează şi controlul efectuat vineri, 2 octombrie (în aceeaşi zi în care cei opt adolescenţi au fost amendaţi), de către poliţişti la unitatea şcolară.

„Vineri domnii poliţişti au venit, m-au ameninţat cu amenzi ... nu au fost interesaţi de situaţia semnalată de mine, nu au solicitat înregistrările video. Au verificat doar hârtii pe care afirmau că nu le avem dar ... le aveam, au spus că sunt expirate deşi nu erau ... au cerut butoane de panică la efracţie. Efracţia în şcoală, nu e când nu e nimeni în şcoală? Dacă da? Cine apasă butonul? Au cerut să avem acces la sala de materiale cu închidere bazată pe cod pin nu cu cheie, când i-am întrebat la ce "materiale"? Au ridicat din umeri! Când i-am întrebat dacă e vorba de materialele de curăţenie ... au zis că probabil da”.

Şi Corpul de Control al ministrului de Interne, Marcel Vela, va veni la Constanţa pentru a face o verificare în acest caz.

Opt elevi, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, au fost ridicaţi de către poliţişti din curtea unei şcoli din municipiul Constanţa, duşi la o secţie de poliţie şi amendaţi cu câte 250 de lei. Părintele unui copil a spus că aceştia nu distrugeau, nu înjurau, stăteau de vorbă de un ton civilizat: CONSTANŢA. Revoltă după ce opt adolescenţi au fost luaţi cu duba de poliţişti şi amendaţi! ''L-a ţinut două ore închis, nejustificat''

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!

Mai multe

Un nou scandal cauzat de școala online: declarațiile pe proprie răspundere, contestate de elevi și părinți

Școala online a cauzat un nou scandal. Părinții și elevii sunt revoltați, după ce unele cadre didactice nu au...

O profesoară nu va mai avea voie să predea după ce și-a umilit studenții: „Ăștia sunt foarte proști sau foarte răi”. VIDEO

O profesoară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti nu va mai putea preda cel...

CONSTANŢA. Mii de elevi nu au dispozitivele necesare pentru a învăţa online

Aproximativ 7.000 de elevi din 174 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, dintre cele 500, nu au...

Toate şcolile din oraşul Constanţa trec în sistem online, pentru 30 de zile - comunicatul IŞJ Constanţa

Începând cu data de astăzi, toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța vor adopta...

Școala online, un test dificil pentru elevii constănțeni

Școala online a revenit ca alternativă pentru predarea obișnuită în toată țara. Această măsură nu este...

Ministrul Educației: Elevii nu vor mai susţine tezele în acest an şcolar - cu ce vor fi înlocuite acestea

Ministrul Educaţiei a anunțat în această dimineață că elevii nu vor mai susține tezele în anul școlar...

ŞCOALA ONLINE. Părinţii trebuie să semneze o declaraţie prin care "se obligă" să nu înregistreze orele online

Părinţii trebuie să semneze, zilele acestea, o declarație prin care „se obligă” să nu înregistreze prin...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233