Cursuri gratuite pentru copiii din Ovidiu, la Centrul Cultural Elena Roizen
Aproape 500 de copii din Ovidiu au făcut în această săptămână primii pași în tainele jurnalismului, a teatrului și a muzicii. Alături de ei, în următoarele săptămâni, sunt așteptați să facă pasul către artele frumoase și restul micuților din comunitate. Totul prin intermediul celor 15 cercuri culturale gratuite, care au ca principal scop îndepărtarea copiilor de ecrane și învățarea lor să cânte, să joace într-o piesă de teatru sau să experimenteze cariera de jurnalist.
Copiii și tinerii pasionați de jurnalism învață de la un specialist ce înseamnă această meserie. Pe lângă familiarizarea cu termenii specifici și cu noțiunile elementare, ei exersează vorbitul în fața camerei sau realizarea unui interviu. Totul se întâmplă la Centrul Cultural Elena Roizen din Ovidiu, acolo unde administrația locală oferă cursuri gratuite pentru copiii talentați din localitate.
Săptămânal, aproximativ 450 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani au posibilitatea de a participa la unul din cele 15 cercuri culturale disponibile, printre care se numără cursuri de dans, pian sau teatru.
„Copiii au realizat activități împreună cu profesorii colaboratori ai centrului cultural. Activități, dansuri populare, au cântat la diferite instrumente, au participat la o oră de jurnalism, o oră de teatru. Copiii au o bogată activitate aici, la Centrul Cultural”, a declarat Alina Moraru, director Centrul Cultural Elena Roizen.
Ultimele două cercuri culturale introduse de curând în programă și disponibile pentru copii și adolescenți sunt de canto și instrumente muzicale.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

