Live

Școala online, un test dificil pentru elevii constănțeni

Predarea online se desfășoară cu dificultate. Reprezentanții elevilor condamnă decizia de suspendare a cursurilor la nivelul întregii țări. Aceștia sunt de părere că localitățile cu incidență mică ar trebui să continue predarea fizică, din cauză că nu toți elevii beneficiază de conexiune la internet și de dispozitive care să susțină orele online. Nici acolo unde există toate mijloacele necesare, situația nu stă prea grozav. Elevii se plâng că nu asimilează informația cum ar fi făcut-o la școală.
Publicat pe 09 noiembrie 2020

Școala online a revenit ca alternativă pentru predarea obișnuită în toată țara. Această măsură nu este eficientă întotdeauna, întrucât școlarii și preșcolarii întâmpină deseori dificultăți atunci când asistă la lecțiile online.

Mi-este greu, normal. Adică e una când ești face to face, una când ești online”, spune o elevă din Constanța.

Unii părinți sunt nemulțumiți de felul în care decurg orele pe internet. Spun că cei mici au rămas în urmă cu materia.

Copilul meu nu asimilează corect informația, a rămas în urmă, are lacune. Nu sunt deloc mulțumită de sistemul online, aș prefera să se revină la vechiul sistem, plus că îi lipsește socializarea foarte mult. Nu este liniște, este gălăgie, copiii sunt preocupați de foarte multe ori de altceva decât de ce ar trebui să facă. Profesorii nu reușesc să țină liniștea așa cum o făceau în sălile de curs”, declară Ștefania Ionescu, părinte.

Sistemele de predare online nu sunt întotdeauna sigure. Au existat cazuri când platformele au fost sparte de hackeri și chiar dacă unitățile de învățământ își iau toate măsurile necesare de siguranță, tot există elevi care nu au chef de ore și deranjează cursurile.

Probleme întâmpină și elevii care nu au acces la internet sau la un dispozitiv electronic. Mulți copii vor rămâne în urmă, iar anul școlar pentru aceștia poate fi compromis.

Din punctul nostru de vedere, nu ar fi fost necesară închiderea tuturor școlilor, adică în Constanța, unde numărul cazurilor crește de la o zi la alta mi se pare o decizie întemeiată, dar în satele izolate, unde rata incidenței este sub 1 sau între 1 și 3, cred că ar fi fost mai bine să lăsăm școlile deschise pentru că vorbim de elevi care nu au acces la dispozitive conectate la internet și care din martie și până acum nu au avut parte de o educație de calitate. Rata abandonului școlar în localitățile din mediul rural, de obicei foarte sărace, de exemplu Constanța în zonele de sud-vest a județului, acolo rata abandonului școlar va crește foarte, foarte mult. Cred că ne vom confrunta cu cifre, poate cele mai mari din ultimii 2-3 ani. Orele online sunt o provocare atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Chiar și la instituțiile de elită, dotate cu echipamente performante, apar hibe”, declară Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor.

Trebuie să remarcăm faptul că școala este mult mai dificilă decât era înainte. Sunt și multe piedici pentru a putea face o școală foarte eficientă. Pornind de la funcționarea instalațiilor, până la asigurarea nivelului corespunzător de transmisie, acuratețea internetului și multe, multe altele. Dar din analizele pe care le-am făcut noi, constatăm că marea majoritate a obiectivelor noastre pedagogice se îndeplinesc”, spune Vasile Nicoară, director al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.

Începând de luni, s-au închis școlile, liceele și grădinițele pentru următoarele 30 de zile. Rămân deschise creșele și afterschool-urile.

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!

Mai multe

Ore suplimentare pentru elevii care au pierdut cursuri din cauza Covid: profesorii ar putea primi 100 de lei pentru fiecare oră remedială

În anul pandemiei, învățământul a avut cel mai mult de suferit. Mulți elevi nu au avut cum să participe la...

Şcolile constănţene sunt pregătite pentru redeschidere. ''Dacă condițiile permit, optăm pentru școala normală''

Mai sunt câteva zile până la începutul lunii februarie și de posibilul moment al redeschiderii școlilor....

Constanţa are cu ce se mândri. Doi tineri, medaliaţi la multe concursuri de matematică şi informatică, admişi la Oxford

Cei doi tineri, elevi în clasa a XII-a, sunt medaliaţi la multe concursuri de matematică şi informatică. Acum au...

CONSTANŢA. Aproape jumătate dintre elevi spun că şcoala online nu le satisface nevoile educaţionale

Consiliul Judeţean al Elevilor a iniŢiat un chestionar cu privire la şcoala online, la care au răspuns peste 800 de...

CONSTANŢA. Se schimbă directorii în mai multe şcoli. În trei unităţi de învăţământ s-au constatat deficiențe manageriale

Inspectoratul Școlar Județean Constanţa a anunţat că nouă directori de școli din Constanța au renunțat la...

ŞCOALA ONLINE. Elevii şi profesorii ar putea fi chemaţi şi sâmbăta la şcoală. Profesorii vor fi plătiţi în plus

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunţat la Digi24 că vor fi stabilite nişte măsuri pentru a remedia...

65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate: soluțiile ministrului Educației

65.000 de elevi, de patru ori mai mult decât de obicei, se află în situaţia de a nu li se încheia mediile la...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233