Live

CONSTANŢA. Elevii protestează faţă de proiectul de OUG care reglementează decontul navetei

Publicat pe 16 iunie 2021

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Mureş (AEMs) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) au transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că solicită de urgenţă membrilor Guvernului să nu voteze proiectul de OUG care reglementează decontul navetei.

Asociaţiile de elevi au menţionat că Ministerul Educaţiei a publicat marţi, 15 iunie, agenda şedinţei de Guvern din 16 iunie şi a menţionat că în cadrul acesteia va fi discutat şi proiectul de OUG care reglementează trecerea navetei în procedură de decont.

“Solicităm ferm reprezentanţilor Guvernului să lupte împotriva adoptării ordonanţei, având în vedere efectele negative ale acesteia. La momentul actual, Legea nr. 226/2020 prevede gratuitatea la transportul judeţean. Astfel, elevii se duc şi primesc abonamentul gratuit de la operatorii de transport, pe baza carnetului de elev. În ciuda faptului că a trecut peste un an de la promulgarea Legii nr. 226/2020, aceasta nu a fost încă pusă în aplicare, nefiind prevăzut, încă de la elaborarea bugetului de stat, nici măcar 1 leu pentru transportul elevilor. Ministerul Educaţiei încearcă să se dezică de responsabilitatea sa, creând impresia în spaţiul public că problema se va rezolva”, au anunţat asociaţiile de elevi.

Acestea precizează că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevede anumite tarife maximale de decontare a navetei, precizând că preţul real al navetei diferă faţă de cel prevăzut în lege, iar elevilor le va fi fie decontată naveta parţial, fie nu le va fi decontată deloc.

“Menţionăm că asociaţiile de elevi au transmis o adresă prin care solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să organizeze o dezbatere publică pe conţinutul proiectului de ordonanţă de urgenţă. Precizăm faptul că organizarea unei dezbateri este obligatorii în acest caz, aşa cum prevede articolul 7, alin.(9) din Legea nr.52/2003. În ciuda faptului că dezbaterea nu a avut loc, astăzi va fi votat proiectul de OUG, încălcându-se legea. În acest sens, asociaţiile de elevi vor protesta astăzi în faţa Guvernului, respectiv în faţa Prefecturilor din judeţele lor. De asemenea, încurajăm toţi elevii din ţară să poarte astăzi o banderolă albă, în semn de grevă japoneză”, a mai anunţat sursa citată.

Asociaţile de elevi solicită guvernanţilor să nu adopte proiectul în următoarea şedinţă de Guvern şi să organizeze în cel mai scurt timp posibil o dezbatere publică împreună cu reprezentanţii elevilor cu privire la proiectul de ordonanţă.

Sursă foto: Asociatia Elevilor Constanţa Facebook

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233