dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Aproape 800 de copii învață în 13 săli de clasă, după ce lucrările de reabilitare nu au fost finalizate până la începerea noului an şcolar

19 septembrie 2021
Redactia DTV

Aproape 800 de copii învață în 13 săli de clasă. Se întâmplă în Constanța, la o unitate de învățământ din cartierul Abator. Motivul? Școala Gimnazială nr. 16 a intrat anul trecut într-un amplu proiect de reabilitare, iar unul dintre cele două corpuri ale clădirii nu este deloc funcțional. Conducerea instituției a încercat să se adapteze situației pentru ca elevii să nu fie afectați. Există totuși copii care învață în trei schimburi sau care folosesc toaletele din curtea școlii, amenajate în containere, iar acest lucru îi nemulțumește pe unii dintre părinți.

Copiii efectuează exercițiile de la ora de sport pe lângă obstacolele care au răsărit anul trecut pe terenul de sport. Containerele despre care este vorba au destinație diferită: două dintre ele au rol de birouri, altele sunt grupuri sanitare.

Această situație persistă din luna septembrie a anului trecut, atunci când au fost demarate lucrările de reabilitare. Școala din cartierul Abator a fost prima instituție de învățământ din municipiul Constanța beneficiară a unui proiect de modernizare din fonduri europene.

"În momentul de față funcționăm cu 30 de efective, 30 de clase în 13 săli. Ne-am adaptat la situația pe care o avem acum, am încercat să avem programul cu durată normală. În patru săli avem trei schimburi și în celelalte funcționăm pe două schimburi care sunt normale pentru învățământul constănțean", a declarat prof. Claudia Ciobanu, director Școala nr. 16 ,,Marin Ionescu Dobrogianu” Constanța.

Părinții și bunicii sunt de părere că lucrările de reabilitare se mișcă destul de încet și spun că și-ar fi dorit ca noul an școlar să înceapă în corpul renovat, cu mobilier nou și materiale moderne. Nu s-a întâmplat însă acest lucru. Prima zi de școală i-a găsit pe copii tot în vechea aripă.

"Suntem conștienți că părinții au probleme și este clar sunt nemulțumiți pentru că atunci când copilul ajunge într-o situație care nu este identică cu a celorlalţi, din acelaşi nivel, normal că apar nemulţumiri. Noi am încercat să le explicăm care este situaţoia, ei sunt conştienţi de eforturile pe care le-a făcut noi, ca şcoală, ne-au sprijinit, dar sunt lucruri care nu depind de noi", a precizat prof. Claudia Ciobanu, director Școala nr. 16 ,,Marin Ionescu Dobrogianu” Constanța.

Reprezentanții unității de învățământ au încercat să se adapteze situației cum au putut mai bine. Ba chiar au mutat biroul directorului, al secretarului și câteva dintre grupurile sanitare în curtea școlii.Mai mult decât atât și cabinetele medicale se află tot în exterior.

"Mai ciudat că trebuie să ieși din școală, să te duci și apoi să te întorci în școală. De exemplu, la cabinet, dacă pățești ceva, cum sunt eu la etaj, e mai greu. E ciudat", spune un elev.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța au luat la cunoștință situația de anul trecut, atunci când ar fi oferit și sprijin conducerii școlii. Una dintre soluțiile date era mutarea a câtorva clase la alte unități de învățământ.

"Eu am oferit atunci posibilitatea de a folosi spații ale Liceului de Marină, dar unitatea de învăţământ a zis că cel mai bine rămâne la nivelul unităţii de învăţământ, aşadar a fost decizia dumnealor, adică noi am oferit spații alternative pentru această situație", a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general IŞJ Constanța.

Potrivit autorităților locale, ordinul de începere a lucrărilor are ca termen de execuție 18 luni pentru întregul proiect. Estimarea este ca în februarie 2022, școala să fie gata. Până la momentul de față, s-a lucrat doar la unul dintre cele două corpuri, care va fi dat în folosință în aproximativ două săptămâni.

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233