Hub studențesc de dezvoltare durabilă la Universitatea Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), a înființat Ovidius SDG Student Hub, drept platformă de cooperare studențească în cadrul campusului universitar pentru a încuraja învățarea, inițiativele și participarea tinerilor la acțiuni dedicate promovării celor 17 Obiective Globale de Dezvoltare Durabilă ale ONU în cadrul Bazinului Mării Negre, informează șef de lucrări (ş. l.) dr. Mirela Paraschiv.
Potrivit sursei citate, hubul UOC face parte dintr-o rețea globală în cadrul programului internațional al SDSN Youth Black Sea, inițiativă a ONU Sustainable Development Solutions Network, având rolul de a implica studenții din învățământul superior în eforturile globale de a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă.
„În cadrul acestui program, studenții își dezvoltă cunoștințele, își formează noi aptitudini și își conturează direcții proprii de acțiune, cu sprijinul mediului academic, pentru a deveni agenți ai schimbării în cadrul comunităților lor din zona costieră. Astfel, SDG Student Hub are trei obiective principale: educarea studenților, prin evenimente și workshopuri periodice în colaborare cu profesorii de la universitate și integrarea discuțiilor despre dezvoltarea durabilă a Mării Negre în programa academică; creșterea implicării studenților în acțiuni care contribuie la dezvoltarea durabilă; organizarea de activități dedicate în cadrul UOC și crearea unei comunități care să propună și să implementeze diverse soluții pentru atingerea obiectivelor naționale de dezvoltare durabilă la nivel local, prin intermediul studenților și a instrumentelor și resurselor oferite acestora în cadrul programului”, precizează ș.l. dr. Mirela Paraschiv.
În urma unei competiții internaționale, Aura Sălăvăstru, studentă în anul al II-lea la FSNSA, specializarea Geografia Turismului, a fost selectată drept coordonator al Ovidius SDG Student Hub și a participat la programul de training al SDSN Youth Black Sea. Coordonatorul hubului va lucra împreună cu o echipă interdisciplinară de studenți și într-un parteneriat inițial cu Liga Studenților UOC și Asociația Studenților Geografi Constanța (ASGC), pentru a operaționaliza această platformă de colaborare în cadrul campusului universitar.
Sursă foto: PS News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Administrația locală din Lipnița a obținut finanțare prin PNRR

MANGALIA. Incendiu în urma lucrărilor de înlocuire a conductelor: focul a pornit de la un scurtcircuit

NAȚIONAL. O șoferiță de 19 ani se zbate între viață și moarte după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate. GALERIE FOTO/VIDEO
CONSTANȚA. Femeie de 36 de ani, scoasă din mare de polițiști și transportată la spital
Mai multe județe din țară, sub cod galben de viscol: rafalele vor ajunge până la 80 km/h. HARTĂ
Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, a fost reținut de DNA
NAȚIONAL. Polițist aflat în timpul liber bătut chiar în fața băiețelului său, după ce a încercat să salveze o femeie
Mai multe


Dependența de substanțe interzise


Retrospectivă


Sarcina cu risc


Boala paradontală


Cu Bogdan Papacostea


Discutăm titlurile zilei


Cu Bogdan Papacostea
