Elevii, nemulțumiți de cursurile online
Elevii sunt nemulțumiți de cursurile online, în izolare acasă. Ei spun că volumul temelor este exorbitant și că unii profesori dau și câte 20 de pagini de scris, de pe o zi pe alta, sub amenințarea notelor mici. Consiliul Județean al Elevilor din Constanta trage un semnal de alarmă cu privire la practicile abuzive ale cadrelor didactice care susțin cursuri online si care ignoră cu desăvârșire recomandările Ministerului Învățământului.
Elevii spun ca nu puține sunt cazurile în care copiii primesc în această perioadă, un volum nejustificat de teme, note sau chiar absențe. Reprezentanții elevilor susțin că orele în spațiul virtual nu substituie recuperarea fizică a cursurilor, iar profesorilor le este interzis sa predea noi conținuturi în perioada aceasta, sa-i noteze pe elevi sau să-i oblige să participe la orele online. Consiliul Județean al Elevilor din Constanta îi incurajează pe colegii lor sa participe la cursurile online. Însa îi îndrumă pe aceștia să sesizeze abordările iresponsabile adoptate de unele cadre didactice.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

