dobroge.tv

Live

CONTROVERSELE ȘCOLII ONLINE

Ce mască poartă educația din mediul online: inițiativa Consiliului Elevilor pentru semnalarea abuzurilor în școala online

30 noiembrie 2020
Publicitate

Abuzuri din partea cadrelor didactice, materie nepredată sau absenţe nejustificate, sunt doar câteva dintre problemele de care s-au lovit elevii, de când pandemia a mutat cursurile online. Consiliul elevilor a solicitat dezvoltarea unei platforme, prin care toate aceste nereguli să fie raportate. Mai mult, reprezentanţii elevilor cer ministerului renunţarea la fondul şcolii sau fondul clasei, deoarece aceste sume de bani nu au justificare reală.

Şcoala online a creat multe controverse în rândul elevilor. Un loc fruntaş pe lista plângerilor îl ocupă colectarea fondului clasei. Raluca spune că, în fiecare an i se cereau sume de bani, pentru a acoperi diferite cheltuieli la școală.

Fondul școlii trebuie plătit de toată lumea. În cazul în care nu plăteai în anul respectiv, anul viitor ți se făcea observație. Fondul școlii se folosea pentru a plăti paza sau căldura”, spune Raluca.

Această practică, pe cât este de des întâlnită pe atât este de neconstituţională. Cei mai revoltați sunt părinții, care se plâng că trebuie să cotizeze constant la bugetul școlilor, dacă vor ca școlarii să aibă condiții optime de învățare.

Sunt împotrivă, așa cum am fost întotdeauna, mai ales în condițiile actuale de pandemie. Mi se pare o măsură abuzivă, care ar trebui eliminată, iar noi părinții nu ar mai trebui să cotizăm pentru fondul clasei sau fondul școlii. Acest lucru ar trebui să se facă exclusiv din fondurile Ministerului Educației și Cercetării”, declară Dumitru Constantin, părinte.

Elevii din toată ţara spun că această practică nu face altceva decât să încurajeze corupţia. Consiliul elevilor cere modificarea legislaţiei în cel mai scurt timp, ca astfel de practici, atât de bine înrădăcinate în sistem să nu mai existe pe viitor, în învăţământ.

Fondul clasei și fondul școlii reprezintă două practici ilegale în sistemul educațional din România și tocmai de aceea, Consiliul Național al Elevilor a decis să propună o inițiativă legislativă care să fie adusă în Parlament, pentru ca acest fenomen să fie stopat. Vorbim aici despre acei bani la negru, care se dau pe diferite facilități, precum gardianul, markere, cretă, renovarea unor clase, însă acest lucru este profund greșit”, declară Silviu Morcan, președinte Consiliul Elevilor Constanța

Însă sistemul educaţional mai are multe teste de trecut, spun şcolarii, mai ales de când orele s-au mutat exclusiv online. De la lipsa echipamentelor la profesori care nu îşi fac treaba aşa cum ar trebui, copiii au avut numeroase nemulţumuri, de a lungul timpului.

Orele online au fost...nu prea au fost. Geografa, Istoria și celelalte materii erau neglijate pentru că profesorii nu erau puși la punct cu sistemul online”, spune Raluca.

Pentru a reduce aceste situaţii neplăcute, Consiliul Judeţean al Elevilor din Constanţa a pus la dispoziția elevilor un formular pe care aceştia îl pot completa.

Consiliul Județean al Elevilor Constanța a lansat, în urmă cu câteva zile, un formular online intitulat „Ce mască poartă educația din mediul online” pentru a vedea cu ce probleme se confruntă elevii constănțeni la cursurile din spațiul virtual. Vorbim aici despre situații în care elevii primesc absențe pentru că nu-și deschid camera, vorbim de evaluări care nu se fac așa cum ar trebui, vorbim despre profesori care nu-și susțin orele și apelează la o simplă lecție trimisă pe grupul intern al clasei. Tocmai de aceea, ne-am dorit să lansăm această consultare pentru a vedea care sunt problemele reale cu care se confruntă elevii”, declară Silviu Morcan, președinte Consiliul Elevilor Constanța

Formularele prin care elevii reclamă abuzurile se completează online. Aceștia reclamă atât lipsa echipamentelor din școli, cât și atitudinea pe care cadrele didactice o au față de elevi.

Formularele pe care elevii trebuie să le completeze sunt anonime. Ele ajung la reprezentanţii Consiliului Elevilor, urmând ca ulterior să fie trimise către Inspectoratul Școlar Județean şi Ministerul Educaţiei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233