CONSTANŢA. Se schimbă directorii în mai multe şcoli. În trei unităţi de învăţământ s-au constatat deficiențe manageriale

Inspectoratul Școlar Județean Constanţa a anunţat că nouă directori de școli din Constanța au renunțat la funcţie. Astfel, la data de 08.01.2021, unui număr de 111 directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ de stat din județul Constanța le-a încetat contractul de management educațional. Conform procedurii, cadrele didactice care își doreau să ocupe funcția de director/ director adjunct au avut posibilitatea de a transmite, în perioada 03-08.12.2020, documentele solicitate în format scanat (scrisoare de intenţie; Curriculum Vitae; copie de pe buletinul/ cartea de identitate; acord de numire în funcţie; raport sintetic privind activitatea managerială, în cazul cadrelor didactice care ocupaseră funcția de director). Așadar, au avut la dispoziție 2 săptămâni pentru a pregăti și pentru a transmite prin e-mail documentele menționate mai sus.
Detașarea în interesul învățământului pe funcția de director/ director adjunct s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare, referitoare la asigurarea conducerii interimare până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, fiind vizată cu precădere asigurarea
continuității.
Din cele 111 posturi de directori/ directori adjuncți, numai în 9 (nouă) situații nu a fost asigurată continuitatea managerială.
Şcolile pe care le conduceau și motivele pentru care nu mai sunt directori, potrivit ISJ Constanța:
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GALA GALACTION” MANGALIA: Director – nu a depus documentele, s-a pensionat în decembrie
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 12 „B.P. HAŞDEU“ CONSTANŢA: Director – nu a depus documentele
- COLEGIUL ECONOMIC MANGALIA: Director – nu a depus documentele
- LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU“ MEDGIDIA: Director – nu a depus documentele
- LICEUL TEORETIC NEGRU VODĂ: Director – nu a depus documentele
- PALATUL COPIILOR CONSTANŢA: Director adjunct – nu a depus documentele
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.6 „NICOLAE TITULESCU” CONSTANȚA: Director – mai mulți candidați; s-au constatat deficiențe manageriale
- LICEUL TEORETIC „CARMEN SYLVA“ EFORIE: Director – s-au constatat deficiențe manageriale
- ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 39 „NICOLAE TONITZA“ CONSTANŢA: Director adjunct – mai mulți candidați; s-au constatat deficiențe manageriale
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

