Copiii, din nou în bănci: unitățile de învățământ din Constanța au luat toate măsurile de protecție pentru a-i proteja pe cei mici
Cu multe emoții, dar și griji, de astăzi a reînceput școala. Au revenit în bănci, însă, doar copiii de la grădiniță și cei din ciclul primar. Emoționați, dascălii i-au întâmpinat cu drag pe cei mici. În schimb, elevii din clasele V-VII, IX-XI și-au reluat cursurile online, iar cei din ani terminali sunt încă în vacanță. În prezent, municipiul Constanța se încadrează în scenariul galben, cu o incidență între 1,5 și 3 la mie.
Dornici să învețe lucruri noi - așa s-au întors în bănci școlarii mici și copiii de grădiniță. Situația pandemică a debusolat sistemul de învățământ, dar nu i-a descurajat pe copii să învețe. Înarmați cu caiete, cărți și măști de protecție, cei mici au revenit la școală, după vacanța de Paște. Regulile nu au fost uitate.
„Să ne spălăm mereu pe mâini, să purtăm masca și să păstrăm distanța”, spune o elevă.
Cadrele didactice i-au așteptat cu drag pe copii. Emoția a fost de ambele părți, spun profesorii care i-au întâmpinat pe elevi în clase.
„Ne-am bucurat în condițiile actuale, prin prezența totală a copiilor fizic în școală. E excelent că se întâmplă lucrul ăsta și să sperăm că ne apropiem de normalitate”, a declarat Laura Tudescu, profesor.
Unitățile de învățământ și-au luat toate măsurile de protecție. Sălile și holurile au fost igienizate și dotate cu dezinfectanți. Foarte puține au fost cazurile în care copiii au stat acasă, spun reprezentanții liceelor, școlilor și grădinițelor din municipiul Constanța.
„Vacanța părinților s-a prelungit și s-au învoit pentru azi-mâine. Dar în general sunt aproape toți în școală”, a declarat prof. Cătălina Dumbravă, director Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu”.
Profesorii și nu numai speră ca în curând toți elevii să se întoarcă în bănci. Sistemul online nu este cel mai prietenos, iar varianta clasică rămâne cea mai sigură pentru procesul didactic, spun aceștia.
„Este mai eficient să fie fizic în sala de curs, decât online. Și din alte puncte de vedere pentru comunicare, pentru socializare. Dar trebuie să avem puțină răbdare”, a declarat prof. Carmen Chilea, director Colegiul Național de Arte „Regina Maria”
Se vor întoarce fizic la școală, din 10 mai, și elevii din clasele terminale. Copiii vor învăța până pe 25 iunie, când începe vacanța de vară. Excepție fac clasele a 8a care vor lua vacanța pe 11 iunie și clasele a 12-a care vor termina cursurile pe 4 iunie.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

