dobroge.tv

Live

Astăzi are loc examenul de rezidenţiat: peste 12.500 de persoane și doar 6.311 locuri la medicină, stomatologie şi farmacie

Astăzi are loc examenul de rezidenţiat: peste 12.500 de persoane și doar 6.311 locuri la medicină, stomatologie şi farmacie
21 noiembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Peste 12.500 de candidaţi susţin duminică examenul de rezidenţiat, fiind scoase la concurs mai mult de 6.000 de locuri în domeniile medicină, stomatologie şi farmacie. Concursul se desfăşoară în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Pentru domeniul medicină, Ministerul Sănătăţii are posibilitatea să suplimenteze numărul de locurilor în situaţia în care numărul candidaţilor promovaţi este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată pentru acest domeniu. Pentru intrarea în examen, candidaţii trebuie să facă dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, scrie news.ro.

Şi în acest an, concursul se va desfăşura în condiţii speciale, impuse de contextul epidemiologic actual. Un număr de 12 564 candidaţi s-au înscris anul acesta la concurs. Aceştia vor concura pe un număr de 6311 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3942 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, câte 1190 locuri pentru medicină dentară şi 1087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie.

„Este un număr record de participanţi, mai mare chiar şi faţă de anul trecut şi vom lua, împreună cu universităţile de medicină şi farmacie, toate măsurile pentru organizarea eficientă în contextul epidemiologic actual. În luna octombrie a.c. am suplimentat cu 439 cifra pentru Rezidenţiat. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul meu”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii

Pentru domeniul medicină, Ministerul Sănătăţii are posibilitatea să suplimenteze numărul de locurilor în situaţia în care numărul candidaţilor promovaţi este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată pentru acest domeniu.

La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Şi anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic, vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaţilor, dar şi a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măştii medicale pe durata desfăşurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieşire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanţilor pentru mâini şi suprafeţe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanţării fizice, precum şi asigurarea unor săli speciale pentru candidaţii cu temperatură.

Accesul candidaţilor în clădirea de concurs este permis doar candidaţilor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaţilor care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2.

Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetăţenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicaţia mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, iar în cazul cetăţenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba ţării respective şi în limba engleză.


Sursă foto: medichub.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233