dobroge.tv

Live

Premierul Ludovic Orban: Şcoala va începe pe 14 septembrie, elevii și profesorii vor purta măști

Premierul Ludovic Orban: Şcoala va începe pe 14 septembrie, elevii și profesorii vor purta măști
12 august 2020
Redactia DTV
Publicitate

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, astăzi, în şedinţa comună în care premierul Ludovic Orban va prezenta raportul cu privire la măsurile luate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie şi deschiderea şcolilor pe 14 septembrie.

În ceea ce priveşte deschiderea şcolilor, premierul a precizat că şcoala va începe în 14 septembrie, după cele trei scenarii pregătite de grupul de lucru. Ludovic Orban a declarat că elevii, profesorii și personalul școlar auxiliar vor trebui să poarte măști de protecție dacă vor fi prezenți, fizic, în școli. Totodată, el a spus că în instituțiile de învățământ unde este posibil, vor fi asigurate panouri de plexiglas pentru a reduce contactul fizic.

”În şcoli este clar că va fi necesar portul măştii pentru elevi, cât şi pentru profesori sau personalul auxiliar. Acolo unde e nevoie, să fie despărţitoare de plexiglas în clase, pentru respectara distanţării. Şcolile trebuie pregătite cu dezinfectanţi la dispoziţia elevilor şi cadrelor didactice”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, legat de învăţământul online, s-a analizat situaţia, iar aproximativ 20% din şcoli nu sunt conectate la internet.

”Împreună cu ANCOM, operatorii de telefonie mobilă şi reprezentanţii autorităţilor locale vom găsi soluţii pentru a realiza conectarea tuturor şcolilor la internet. De asemenea, MEN a purtat discuţii cu furnizori de soluţii şi va exista posibilitatea de acces gratuit la platformele de educaţie. Google şi Microsoft a pus la dispoziţie ajutor”, a mai precizat premierul.

Acesta a explicat că s-au încheiat procedurile pentru achiziţionarea a 250.000 de tablete şi se are în vedere achiziţionarea de laptopuri.

”Alocăm o sumă de bani şi pentru decontarea autorităţilor locale pentru achiziţia cisternelor sanitare, acolo unde se asigură apă curentă. Pentru a creşte calitatea actului educaţional online am organizat şi sunt organizate în continuare activităţi de creştere a competenţelor digitale a cadrelor didactice de predare online”, a mai afirmat premierul.

În ceea ce priveşte organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie, Orban a declarat:  ”Data de 27 septembrie a alegerilor a fost stabilită de comun acord, în urma consultării liderilor politici şi a fost votată de Parlament. Atâta timp cât ea a fost hotărâtă de Parlament, Guvernul a făcut toate demersurile pentru organizarea în bune condiţii a alegerilor locale. Deja mandatele aleşilor locale au fost prelungite o dată. Tot efortul pe care îl facem e de a asigura cele mai bune condiţii pentru campania electorală şi alegeri. AEP şi MAI dezbate în momentul de faţă setul de reguli care trebuie respectate pe parcursul campanie electorale, de candidaţi şi susţinătorii lor. Regulile trebuie respectate, cei care candidează trebuie să fie un exemplu pentru comunitatea locală. Printre măsuri cu siguranţă va fi măsura portului măşti în toate interacţiunile între candidaţi şi alegători, pentru candidaţi, pentru alegători nu poţi impune reguli, dar bine ar fi să poarte şi ei mască. Vor exista reguli privind distanţarea fizică, aşa cum am stabilit pentru evenimentele culturale să existe o distanţare fizică, o limitare a numărului de participanţi, evident va fi obligatorie purtarea măştii la astfel de evenimente. Cei care distribuie materiale electorale să poarte mănuşi”,

”În ceea ce priveşte organizarea zilei votului, toţi reprezentanţii din birourile electorale vor avea la dispoziţie 5 măşti pe parcursul zilei în care se desfăşoară activitatea. Gândim reguli de distanţare fizică în cazul în care sunt mai mulţi alegători care stau la coadă. Ne gândim ca votarea să fie şi în afara spaţiilor de votare. Dezinfectarea să fie la intrarea şi ieşirea în secţiile de votare. Chiar când vom avea proiectul de reglementare privind regulile sanitare pe perioada campaniei electorale le voi trimite fiecărui lider politic parlamentar, pentru a avea pucte de vedere şi a putea îmbunătăţii. Eu cred că pot fi organizate alegerile locale în bune condiţii şi cu prevenirea răspândirii virusului”, este de părere Ludovic Orban.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233