Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează clase destinate copiilor ucraineni

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin Comisia de coordonare a activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere, organizează astăzi, 31 martie 2022, ora 15.00, la Școala Gimnazială nr.11 Dr. Constantin Angelescu Constanța, o intâlnire de informare.
La acțiune sunt așteptați să participe părinți/reprezentanți legali ai minorilor care doresc să fie prezenți la activități instructiv-educative sau extrașcolare, voluntari și cadre didactice dintre persoanele refugiate care pot susține ore în format fizic, vorbitori de limbă rusă sau ucraineană (pentru traducere), precum și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale care sprijină efortul de integrare al refugiaților.
„Având în vedere numărul solicitărilor, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a organizat două clase pentru acești copii, după cum urmează: una pentru preșcolari cu vârste în 3-6 ani și una pentru învățământ primar. Elevii de nivel liceal sunt repartizați către licee cu învățământ bilingv, română-engleză”, au transmis reprezentanții ISJ Constanța.
În acest context, în funcție de solicitările primite, precum și de voluntarii din rândul refugiaților, profesori care să-și ofere sprijinul pentru activitățile de instruire, Inspectoratul Școlar Județean Constanța este pregătit și pentru organizarea altor clase.
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

