dobroge.tv

Live

Ministrul Educaţiei: Şcolile vor fi dotate cu laboratoare IT şi cu laboratoare de ştiinţe

Ministrul Educaţiei: Şcolile vor fi dotate cu laboratoare IT şi cu laboratoare de ştiinţe
25 mai 2022
Redactia DTV
Publicitate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că şcolile vor fi dotate cu laboratoare IT, dar şi cu laboratoare de ştiinţe.

"Există prevăzută achiziţia unor laboratoare IT. Sumele sunt modice, ar spune unii, sunt 18.000 de euro plus TVA disponibili pentru orice laborator. Acolo unde aceste laboratoare există, ele vor putea să fie upgradate tehnologic, acolo unde nu există suma este suficientă pentru a avea un minimum de echipamente puse la dispoziţia tuturor elevilor. Mai apoi, pe un alt palier, avem tehnologii avansate, avem realitate virtuală şi realitate augmentată, avem imprimare 3D, avem kituri de robotică în ceea ce denumim Smart Web, în număr de 1.100, înseamnă o medie de circa 25 pe judeţ, cu o valoare ceva mai generoasă, 107.000 de euro plus TVA. Dacă vom şti să punem un cadru legislativ inteligent, adaptat societăţii tehnologice, care să demonstreze viziune pentru că de multe ori până când am adapta noi cadrul legislativ tehnologia deja s-a schimbat. Deci să fie pregătit nu numai pentru prezent, ci mai cu seamă să fie pregătit pentru viitor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri, la evenimentul "Starea Naţiunii: Nivelul Literaţiei Digitale în România", citat de news.ro.

El a precizat că în PNRR este prevăzută suma de 300 de milioane de euro pentru 10.000 de laboratoare de ştiinţe.

"Sunt 10.000 de laboratoare prevăzute în PNRR. Sunt 300 de milioane de euro pentru 10.000 de laboratoare, înseamnă o investiţie de 30.000 de euro pe laborator de ştiinţe. Aceste laboratoare nu vor mai fi de biologie, separat de cel de fizică, separat de cel de chimie. Vor fi laboratoare de ştiinţe. Un laborator de ştiinţe presupune un nivel înalt de digitalizare. Acel nivel înalt de digitalizare, acea infrastructură pe care nu avem voie să nu o achiziţionăm având la dispoziţie resursele, nu va însemna nimic dacă nu vom avea profesorii pregătiţi din perspectivă pedagogiei digitale. Nu numai profesorii de informatică, profesorii de biologie, chimie, fizică, profesorii de ştiinţe”, a explicat ministrul Educaţiei.

Sursă foto: Facebook

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233