dobroge.tv

Live

Multe propuneri, zero soluții

CONSTANŢA. Copiii vor avea voie să se joace în curtea școlii în weekend și în vacanțe, dar nu are cine să-i supravegheze. Reprezentanții USR spun că polițiștii locali ar trebui să-i păzească: ''Cineva trebuie să se ducă să dechidă lacătul''

09 februarie 2023
Publicitate

Multe propuneri, zero soluții. Copiii vor avea voie să se joace în curtea școlii în weekend și în vacanțe, însă directorii școlilor se tem că aceștia s-ar putea accidenta sau se pot produce și alte evenimente nefericite. De aceeași părere sunt și părinții care spun că paza ar trebui asigurată în permanență. Întrebați de directorii unităților de învățământ despre ce soluții există, inițiatorii proiectului au ridicat din umeri.

Cine răspunde în cazul unor accidente sau a altor evenimente nefericite? A fost întrebarea directorilor unităților de învățământ din municipiul Constanța adresată reprezentanților USR în ceea ce privește legea pentru acces liber pe terenurile de sport din şcoli care a fost deja promulgată. Se pare că, inițiatorii proiectului au venit cu propuneri care să motiveze tinerii să facă mișcare, dar de soluții au uitat.

“Curtea școlii, că ne place sau nu, că e ușor sau greu, rămâne în continuare locul unde copiii noștri pot crește sănătoși și veseli”, a declarat Tudor POP, deputat USR.

“Copiii nesupravegheați…, nu este ok”, a spus prof. Liliana SVINARCIUC, director Liceul Teoretic "Decebal" Constanța.

Paza reprezintă una dintre cele mai mari probleme la nivelul școlilor. Profesorii își doresc ca elevii să facă sport în curtea unităților de învățământ în weekend sau în vacanțe, mai ales că doar 8% dintre români mai fac sport, însă aceștia consideră că elevii ar trebui supravegheați în permanență. O parte dintre ei susțin că mai sunt și alte probleme de care s-au lovit atunci când accesul în curtea școlii era liber.

“Reprezintă un pericol pentru copii. Noi nu avem pază în momentul de față, ce facem? Asta este îngrijorarea noastră”, a spus prof. Iuliana LINEA, director Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța.

“Să vă imaginați ce găsesc: Grătare, tone de sticle de bere, seringi cu diverse, adică la ora 7.30 când mie îmi intră 1.000 de elevi pe poartă, adică de la ce oră să mă duc ca să fac curățenie?”, a precizat prof. Liliana SVINARCIUC, director Liceul Teoretic "Decebal" Constanța.

“În curtea școlii va veni cine va dori. Eu nu pot să asigur paza. Asta vă spunem: concret! Dumneavoastră spuneți că administrația locală ar trebui să ne sprijine în acest sens. Cum? Concret!”, a spus prof. Anca DRAGOMIR, director Colegiul Național de Arte Regina Maria.

Reprezentanții părinților și ai elevilor sunt de aceeași părere. Cu toții își doresc să poată face mișcare în curtea școlilor, însă doar în condiții de siguranță.

“Noi vă invităm să veniți în școli să vedeți cam care sunt nevoile școlilor, cât de în siguranță sunt ei, și în funcție de ce veți vedea, să găsiți și voi răspunsuri, nu doar noi”, a spus Ionela, reprezentant Asociația de părinți.

“Primăria Constanța are oricum obligația să asigure paza școlilor prin lege. Acest lucru ar trebui să se întâmple inclusiv în timpul orelor de curs, nu se întâmplă. Este un moment oportun să introducem asigurarea pazei în școli de către Consiliul Local, nu de către acel personal prevăzut în organigramă, așa cum este prevăzut în lege”, a spus Ariana DUDUNĂ, președinte Asociația Elevilor din Constanța.

Inițiatorii proiectului se pare însă că au scăpat câteva lucruri din vedere: cum ar fi paza, camerele de supraveghere care în cele mai multe școli nu sunt suficiente și o toaletă care ar trebui să fie deschisă în afara orelor de curs în cazul în care copiii vor fi pe terenul de sport la joacă.

“Avem pe de o parte camerele instalate în curtea școlii, avem pază care poate supraveghea, sigur în niște limite. Știu că nu aveți, unii poate nu aveți, dar la alte școli există”, a spus Tudor POP, deputat USR.

“Cineva trebuie să se ducă să dechidă lacătul. Primăria ar trebui și ea să contribuie la această activitate. Va fi posibil să ajute și Poliția Locală”, a declarat Stelian ION, deputat USR.

Soluțiile oferite de către reprezentanții USR au fost destul de simple: polițiștii locali ar trebui să-i păzească pe copii, asta în contextul în care orașul Constanța se confruntă cu deficit de personal în ceea ce privește Poliția Locală. O altă variantă propusă de aceștia ar fi ca paznicul unității de învățământ, asta în cazul în care ar există unul, să muncească în weekend-uri, dar și în vacanțe. Directorii au la dispoziție 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii să caute soluțiile potrivite împreună cu inițiatorii proiectulului pentru a asigura protecția elevilor.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233