dobroge.tv

Live

Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională la Zilele Porților Deschise

Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională la Zilele Porților Deschise
13 martie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 20 martie - 20 mai 2023, Zilele Porților Deschise, o campanie de promovare a ofertei educaționale, la care sunt așteptați să participe liceeni din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Galați, Brăila, Vrancea.

Campania din acest an va debuta cu ocazia sărbătoririi a 33 de ani de la înființarea Universității Ovidius din Constanța și a 62 de ani de învățământ superior constănțean. În premieră, în acest an, Zilele Porților Deschise se vor desfășura pe o perioadă extinsă; astfel, timp de două luni, liceenii vor avea posibilitatea să ne cunoască universitatea, să intre în dialog cu cadrele didactice și studenții noștri, care le vor oferi informații relevante despre viitoarele cariere. În cadrul întâlnirilor, tinerii care ne vor vizita vor afla detalii despre programele de studii, disciplinele studiate, burse în străinătate, spațiile de cazare și vor putea vizita săli de curs și laboratoare din facultățile de care sunt interesați”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Programarea vizitelor grupurilor de elevi și cadre didactice însoțitoare poate fi realizată accesând link-ul https://forms.gle/TMzzm5Khsb1Fcdh19.

Detalii suplimentare despre oferta educațională a tuturor facultăților din cadrul UOC sunt disponibile pe website-ul dedicat admiterii - https://admitere.univ-ovidius.ro/, prin intermediul căruia va putea fi realizat și accesul la platforma de admitere.

Pentru sesiunile de admitere din lunile iulie și septembrie 2023, tinerii se vor putea înscrie online, la studii universitare de licență, master sau doctorat, în funcție de rezidență – în calitate de: cetățeni români, UE, SEE, CE; români de pretutindeni (români și etnici români, cu domiciliul stabil în străinătate, conform actului de identitate); cetățeni străini.


Sursă foto: PS News

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233