dobroge.tv

Live

Guvernul a publicat OUG pentru majorările de salarii din Educație. Sindicaliştii au anunţat, însă, că resping oferta şi greva va continua

Guvernul a publicat OUG pentru majorările de salarii din Educație. Sindicaliştii au anunţat, însă, că resping oferta şi greva va continua
31 mai 2023
Redactia DTV
Publicitate

Astăzi, au avut loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria între sindicaliştii din Educaţie şi Guvern. Executivul a prezentat măsurile care vor fi luate, joi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, printre care şi creşterea salariului cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, respectiv cu 400 lei brut pe lună pentru personalul nedidactic din sistemul educaţional. Sindicaliştii din Educaţie au transmis, însă, că angajaţii din teritoriu resping oferta Executivului, iar greva va continua.

Măsurile vizează:

  • Creşterea salariului începând cu luna iunie a.c., cu 1.000 de lei brut lunar pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, respectiv cu 400 lei brut pe lună pentru personalul nedidactic din sistemul educaţional.
  • În noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie şi va reprezenta punctul de referinţă al grilei de salarizare din educaţie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranşă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Potrivit Guvernului, textul actului normativ a fost deja publicat în transparenţă pe site-urile oficiale ale ministerelor Educaţiei şi Muncii.

”Coaliţia de guvernare face un nou apel la responsabilitate către toate cadrele didactice şi întreg personalul care contribuie la buna funcţionare a sistemului educaţional, pentru a înceta greva şi a permite reluarea accesului la educaţie pentru cei peste 3.000.000 de elevi din România, dintre care aproape 300.000 se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat”, a mai transmis Guvernul.

Cum arată Ordonanţa de Urgenţă

"Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art.I

Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare se modifică după cum urmează:Anexa I Cap.I lit.A se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.

Art.II

La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor actenormative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022,după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^2) și (1^3) cu următorul cuprins:(1^2) Începând cu data de 1 iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) dinLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cumodificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiileprevăzute în anexa nr. I, Cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.(1^3) Începând cu data de 1 iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) dinLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cumodificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul nedidactic din sistemulnațional de învățământ de stat se majorează cu suma de 400 de lei fiecare."

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233