dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Trei clase şi o grădiniţă trec în scenariul roşu de funcţionare după confirmarea a şapte cazuri de Covid-19

CONSTANŢA. Trei clase şi o grădiniţă trec în scenariul roşu de funcţionare după confirmarea a şapte cazuri de Covid-19
15 octombrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Prefectura Constanţa a transmis printr-un comunicat de presă, că pe data de 15 octombrie, prefectul Silviu Coşa a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru votarea hotărârilor 41 şi 42 ale CJSU Constanţa, care prevăd modificarea scenariilor de funcţionare în 13 unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, dar şi normele aplicabile pentru localităţile constănţene, în funcţie de rata de incidenţă cumulată din ultimele 14 zile.

Astfel, a fost votată în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, pentru Grădiniţa cu Program Prelungit „Little Kids” Constanţa (până pe 27 octombrie), două îngrijitoare şi două cadre didactice confirmate) şi pentru Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanţa (pentru o clasă a II-a, până pe 28 octombrie, un cadru didactic confirmat).

De asemenea, alte două unităţi de învăţământ au trecut din scenariul 1, în scenariul 3 de funcţionare. Este vorba de Liceul Tehnologic Cogealac (o clasă a X-a, până pe 27 octombrie, un elev confirmat) şi Şcoala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian (o clasă a VIII-a, până pe 27 octombrie, un elev confirmat).

Totodată, şapte unităţi de învăţământ vor trece din scenariul 3, în scenariul 2 de funcţionare, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3. Acestea sunt Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Mangalia (grupa mare), Grădiniţa cu Program Prelungit „Lumea Florilor” Năvodari (grupa mare), Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari (o clasă a XII-a), Şcoala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia (o clasă I), Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia (două clase a III-a şi o clasă a V-a), Grădiniţa cu Program Prelungit „Florilor” Cumpăna (grupa mică), Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanţa (o clasă a IX-a).

În acelaşi timp, două unităţi de învăţământ au trecut din scenariul 3, în scenariul 1 de funcţionare, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3 – Şcoala Gimnazială nr. 1 Istria şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Nuntaşi.

Tot în ultima şedinţă de CJSU, a fost prezentată situaţia, la nivel judeţean, în ceea ce priveşte rata de incidenţă cumulată a cazurilor COVID-19, în ultimele două săptămâni. Astfel, cu o rată de peste 3 / 1.000 locuitori sunt localităţile Fântânele şi Săcele. Rata de incidenţă se situează între 1.5 / 1.000 locuitori şi 3 / 1.000 locuitori în cinci localităţi: Constanţa, Mangalia, Murfatlar, Agigea, Cumpăna. Celelalte 63 de unităţi administrativ-teritoriale au o incidenţă mai mică sau egală cu 1.5 / 1.000 locuitori.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233