dobroge.tv

Live

Ligia Deca: Sper ca prin creşterea istorică a salariilor din educaţie, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică

Ligia Deca: Sper ca prin creşterea istorică a salariilor din educaţie, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică
12 decembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, la Gala de premiere a elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile internaţionale, a profesorilor care i-au pregătit şi a unităţilor şcolare de provenienţă ale acestora, că speră ca prin creşterea procentuală istorică de peste 50% în medie a salariilor din educaţie, în mai puţin de un an, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică. 

”Sper ca prin creşterea procentuală istorică de peste 50 % în medie a salariilor din educaţie, în mai puţin de un an, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică, poate chiar din rândul vostru, al celor prezenţi şi aici. Îmi doresc ca Ministerul Educaţiei să sprijine tot mai mult elevii cu rezultate remarcabile. Începem prin a le oferi elevilor olimpici odată cu intrarea în vigoare a noii legi a învăţământului preuniversitar burse de excelenţă olimpică în cuantum de până la 3.000 lei pe lună. Totodată, mă bucur să vă pot spune personal că elevii care pe parcursul liceului obţin distincţii la olimpiadele internaţionale pot beneficia şi în anul întâi de facultate de o bursă în valoare de până la 3.330 lei, pe lună, în funcţie de premiul obţinut, dacă aleg să-şi continue studiile într-o universitate din România. În anul 2023, România a obţinut premii la 30 de olimpiade internaţionale, în domenii numeroase şi variate, precum fizică matematică, ştiinţe, limbi străine, geografie, astronomie.

Locul întâi pe naţiuni pentru România atât la olimpiada europeană cât şi la olimpiada internaţională de geografie, locul al 3-lea în clasamentul pe naţiuni şi locul I în Europa la olimpiada de la Tokyo, locul al 4-lea în clasamentul pe naţiuni şi locul întâi în Europa la olimpiada internaţională de matematică. La olimpiada internaţională de informatică, România a cucerit 2 medalii de aur absolut, oferită participanţilor care obţin punctajul maxim şi 9 medalii de aur iar la etapa balcanică a Olimpiadei de informatică au fost obţinute 2 medalii de aur şi 2 medalii de argint. La olimpiada internaţională de ştiinţe pentru juniori au fost obţinute 2 medalii de argint şi 2 de bronz. La olimpiada de Astronomie şi astrofizică, elevii noştri au obţinut o medalie de aur absolut şi o medalie de aur, ambele acordate pentru cel mai mare punctaj obţinut la proba teoretică. Aş dori de asemenea să amintesc faptul că ţara noastră a fost în acest an gazda primei ediţii a olimpiadei internaţionale de limba engleză ce a avut loc la Bucureşti, în luna septembrie la care elevii români au cucerit aurul la probele individuale şi mă bucur să vă anunţ că în decembrie 2024, România va fi gazda următoarei ediţii a olimpiadei internaţionale de ştiinţe pentru juniori", a spus ea.

”Vă asigur că Ministerul Educaţiei va fi alături de copii şi va rămâne partenerul tuturor celor ce muncesc zi de zi pentru binele lor. Sunt recunoscătoare celor ce susţin performanţa în educaţie, elitele au rolul esenţial de a promova performanţa. Dincolo de asta, însă, să nu uităm de nevoia de a da înapoi societăţii şi comunităţii. În felul acesta putem contribui la o lume mai bună şi mai echitabilă şi putem fi parte din soluţii pentru problemele globale. Dragi copii, într-o lume în care se spune că schimbarea este singura constantă munca şi pasiunea şi determinarea sunt calea către succes”, a spus ministrul, citat de news.ro.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233