Cum se sfidează carantina la CONSTANŢA - controale în centrele comerciale VIVO şi Tom: unele magazine, deschise în weekend

Municipiul Constanţa este în carantină şi în următoarele 14 zile. Asta înseamnă că în weekend sunt accesibile publicului doar magazinele alimentare. Cu toate acestea, poliţiştii constănţeni au găsit sâmbătă mai multe magazine nealimentare deschise.
În cursul zilei de sâmbătă, poliţişti din cadrul Secţiei 2, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona centrelor comerciale de pe raza de competenţă, au identificat şase puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile legale, în ceea ce priveşte măsura suspendării temporare a activităţii.
Este vorba de centrele comerciale VIVO şi TOM. La primul centru, oamenii legii au găsit deschise o insulă cu obiecte personalizate, o florărie, un magazin de încălţăminte şi un magazin de jucării, iar la cel de-al doilea un magazin de haine şi unul de jucării.
Poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 30.000 de lei.
Municipiul Constanţa va fi în carantină şi în următoarele 14 zile.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

