CONSTANŢA. Bărbat arestat preventiv după ce a furat un plic dintr-o căsuţă de tip easy box

Un constănţean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a forţat mai multe căsuţe de tip easy box şi a furat un plic dintr-una dintre acestea. Anchetatorii au stabilit că el mai comisese două fapte similare, una în iulie şi alta în noiembrie.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, în noaptea de 20/21 decembrie, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi forţat mai multe căsuţe de tip easy box, iar din una dintre ele ar fi sustras un plic.
"Poliţiştii au identificat persoana în cauză, ca fiind un bărbat, de 36 de ani, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că poliţiştii Secţiei 2, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale ai Poliţiei municipiului Constanţa, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.
Astfel, în urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că bărbatul a mai comis două fapte similare, prin acelaşi mod de operare, în noaptea de 24/25 iulie şi pe 24 noiembrie.
Prejudiciul total se ridică la aproximativ 53.000 de lei.
Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a admis măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

