NEMULȚUMIȚI DE NOILE MĂSURI
Elevii constănțeni au protestat în fața Guvernului față de deciziile referitoare la transport: „Florin Cîțu să ne vadă, facem orele în stradă!”. VIDEO
Asociația Elevilor din Constanța protestează în fața Guvernului, față de deciziile referitoare la eliminarea reducerilor la transport ale elevilor și a gratuității la transport a studenților. Zeci de elevi s-au strâns în fața instituției, cu pancarte. Aceștia scandează că vor transport.
În acest sens, Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța a lansat un apel pe o rețea de socializare pentru toți cei ce vor să-i însoțească în cursul zilei de joi, 11 februarie, la București.
„Mâine începând cu ora 10:00 elevii vor protesta în fața Guvernului împotriva tăierii reducerilor la transport, atât pentru elevi cât și pentru studenți.
Orice elev din Constanța care vrea să vină cu noi și să-și apere drepturile, este așteptat mâine la Gara CFR din Constanța la ora 5.
Facem apel la decidenți să oprească toate demersurile care afectează drepturile elevilor și în mod direct blochează accesul la educație pentru sute de mii de elevi!”, scria Sabrina Spătariu.
Asociația Elevilor din Constanța a transmis pe pagina oficială: „De la ora 10:00 vom protesta în fața Guvernului pentru transportul elevilor! Florin Cîțu să ne vadă, facem orele în stradă! #vremtransport”.
Reamintim că primul ministru Florin Cîţu a afirmat, miercuri, 10 februarie, că nu vede ca fiind „un capăt de ţară” limitarea călătoriilor CFR pentru studenţi , dând exemple din mai multe ţări. „România era ţara care era în afara sistemului, toate celelalte ţări, ţări mult mai dezvoltate, nu ofereau această gratuitate”.
Sursă foto/video: Asociația Elevilor din Constanța.
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

