O adolescentă de 14 ani a murit din cauza instalației de încălzire a apei: alte trei persoane, intoxicate cu monoxid de carbon

Patru persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie pentru încălzirea apei în baie, într-o locuinţă din satul Dozeşti, judeţul Vâlcea. Iniţial, apelul la 112 a fost făcut pentru o fată de 14 ani, despre care s-a anunţat că este înecată, dar echipele de intervenţie au constatat că era intoxicată cu monoxid de carbon. În cazul adolescentei s-au făcut manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul, news.ro.
Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 23.00, în localitatea Fârtăţeşti, satul Dozeşti.
„Inţial, apelantul carea sunat la 112 a cerut ajutor pentru o fată în vârstă de 14 ani, spunând că aceasta este înecată. Medicul coordonator a întrebat desore posibilitatea intoxicării cu monoxid de carbon şi a primit răspuns negativ, după care a îndrumat persoanele aflate la locul evenimentului să scoată victima afară şi să execute manevre de resuscitare”, a transmis, sâmbătă, 6 martie, dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Între timp, acolo a fost trimis un echipaj SAJ de la cea mai apropiată staţie, staţia Lădeşti, şi o ambulanţă SAJ cu medic de la Râmnicu Vâlcea. Ulterior, medicul a cerut şi deplasarea SMURD Măciuca, autospecială care se întorcea de la un alt caz. Când au ajuns acolo, membrii echipajului de pe ambulanţa SAJ – Staţia Lădeşti au anunţat că sunt patru persoane intoxicate, din care una nu prezenta semne vitale.
Astfel, o femeie de 34 de ani, semiconştientă, cu semne vitale, a fost evaluata de SMURD, o fetiţă de trei ani cu atac de panică a fost evaluată de SAJ, o femeie de 55 de ani a primit îngrijiri medicale preliminare.
În cazul fetei de 14 ani s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat, decesul acesteia fiind declarat de către medicul de la ambulanţă la ora 00.36.
De asemenea, a fost anunţat şeful SVSU din localitate şi a fost trimis un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru a verifica sursa de producere a intoxicării şi a preveni producerea altor evenimente.
Cercetările preliminare arată că în casa în care s-a produs tragedia se aflau nouă persoane, din care trei se aflau în vizită. Victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalaţie care asigura încalzirea apei în baie, un instant racordat la o butelie GPL.
Sursă foto: News.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

