JUDEŢUL CONSTANŢA. Control la un autocamion înmatriculat în Bulgaria. Poliţiştii de frontieră au găsit 24.000 de kilograme de deșeuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit, într-un autocamion cu semiremorcă, sosit din Bulgaria, aproximativ 24.000 de kilograme de deșeuri din șpan și strunjiri feroase.
În data de 14.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, pe sensul de intrare în ţară, controlul unui autocamion cu semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria. Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 42 ani și transporta deșeuri (șpan și strunjiri feroase) pentru o societate
din Călăraşi.
În urma efectuării verificărilor, s-a constatat faptul că în mijlocul de transport se afla cantitatea de aproximativ 24.000 de kilograme deșeuri neconforme cu ceea ce era menționat în documente, fapt pentru care autocamionul în valoare de 392.000 lei și încărcătura acestuia în valoare aproximativă de 28.000 lei au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind încălcarea regimului deşeurilor.
Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

