Un tânăr de 23 de ani a făcut șoc anafilactic după ce a fost vaccinat cu Pfizer

Un tânăr de 23 de ani, vaccinat împotriva coronavirusului cu ser produs de Pfizer, a făcut şoc anafilactic, incidentul producându-se într-un centru de vaccinare din Braşov, scrie Observator News.
Informaţia a fost dată publicităţii chiar de către reprezentanţii Prefecturii Braşov, conform news.ro, care au precizat că este vorba despre un tânăr care „a prezentat o reacţie adversă de tip şoc anafilactic, manifestată prin hipotensiune, puls rapid şi slab, pierdere temporară a cunoştinţei, pentru câteva secunde. Reacţia a apărut la câteva minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech”.
Prefectura Braşov a precizat inclusiv că incidentul s-a petrecut la Centrul de vaccinare al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria Braşov şi că victima „nu prezenta antecedente personale patologice şi nici istoric alergic”.
„În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice şi nici istoric alergic. Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt şi a acordat primul ajutor, solicitând şi echipa de resuscitare din serviciul UPU. Persoana a fost stabilizată şi ulterior supravegheată în UPU şi internată pe secţia medicală a unităţii sanitare”, a fost mesajul transmis de reprezentanţii Prefecturii Braşov.
După ce a stat câteva ore sub supravegherea medicilor, miercuri dimineaţa, pacientul a solicitat externarea şi a plecat spre domiciliu. Sursa amintită precizează că acest caz reprezintă a treia reacţie severă post-vaccinare înregistrată în România.
Sursă foto: cursdeguvernare.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

