Un pescar în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort în propria barcă, în Delta Dunării

Un pescar a fost găsit mort, sâmbătă, 10 iulie, în barca proprie care plutea pe canalul Fortuna 2 din Delta Dunării, iar autorităţile tulcene au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care a apărut decesul acestuia, scrie Agerpres.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din comuna Crişan, a plecat dimineaţa la pescuit, dar nu s-a întors la ora anunţată, iar soţia lui, îngrijorată şi din cauza problemelor de sănătate cu care acesta se confrunta, a sunat la numărul unic de urgenţe 112 pentru a cere ajutorul autorităţilor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a răspuns solicitării cu o ambarcaţiune şi un echipaj format din doi subofiţeri, a chemat în sprijin un elicopter SMURD din Constanţa şi un lucrător al Poliţiei din Maliuc, dar bărbatul a fost găsit mort în barca proprie care plutea pe canalul Fortuna 2.
„Continuăm cercetările pentru lămurirea tuturor circumstanţelor producerii incidentului şi a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat pentru Agerpres reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniela Condrea.
Ea a menţionat că pe corpul bărbatului nu au fost observate urme de violenţă.
Sursă foto: barcisecond
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

