Ministrul Educaţiei a anunţat că s-au vaccinat 5% dintre elevii cu vârsta între 12 – 15 ani şi peste 20% din categoria de vârstă 16 – 19 ani
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că până în prezent s-au vaccinat 5% dintre elevii cu vârsta între 12 şi 15 ani şi peste 20% dintre cei din categoria de vârstă 16-19 ani.
Sorin Cîmpeanu a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, care este procentul elevilor vaccinaţi.
„Este vorba de 34.709 elevi din categoria de vârstă 12 – 15 ani, reprezentând aproape 5%, un progres important faţă de ultima raportare de 5.000 de elevi cu vârsta între 12 – 15 ani. Pentru cei cu vârsta între 16 şi 19 ani avem 153.000 de vaccinaţi astăzi, un progres de trei mii faţă de ultima raportare. Peste 20%”, a transmis ministrul Educaţiei.
El a precizat că este nevoie de acţiuni de informare pentru creşterea ratei de vaccinare în rândul elevilor.
„Şi 5%, şi 20% înseamnă peste media naţională, care nu este prea sus. E nevoie de un efort comun, este nevoie de acţiuni de informare care au demarat deja, există în fiecare şcoală o persoană desemnată pentru a facilita legătura între DSP şi părinţi pentru a putea răspunde părinţilor la orice fel de întrebări despre vaccinare”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Sursă foto: news.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

