JUDEȚUL CONSTANȚA. Un bărbat a amenințat cu pistolul mai multe persoane și a încercat să răpească o femeie, chiar de la locul de muncă

Vineri, 3 septembrie, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce aceasta s-ar fi aflat la locul de muncă (un bar din comuna Corbu), un bărbat, pe care nu îl cunoaște, s-ar fi prezentat în local și ar fi încercat să o ia din locație, folosind un pistol.
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză s-ar fi prezentat în localul respectiv de mai multe ori, aducându-i diverse cadouri femeii, iar în cursul zilei de ieri ar fi încercat să o determine să își părăsească locul de muncă pentru a pleca cu el, folosind un pistol pe care l-ar fi îndreptat către persoanele prezente.
În momentul în care a fost abordat de către administratorul societății comerciale, acesta a părăsit localul.
„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, de 32 de ani, iar în interiorul autoturismului său a fost identificat un pistol de tip air-soft”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și infracțiunea de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, fiind dispusă măsura controlului judiciar.
Instagram trainingatcdi.com
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

