O casă a fost cuprinsă de flăcări în localitatea Sibioara. GALERIE FOTO
22 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate
Militarii din cadrul cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 22 septembrie, în localitatea Sibioara din județul Constanța.
Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă la o casă din Sibioara, pe strada Mihail Kogălniceanu.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și nouă pompieri.
A ars acoperișul casei pe o suprafata de aproximativ 20 de metri pătrați
Publicitate
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

