NAȚIONAL. O profesoară a ajuns la spital după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen în clasă

O profesoară de la un liceu din Iași a ajuns la spital după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen în sala de curs. Tânărul spune că s-a jucat cu spray-ul în timpul pauzei și că ar fi pulverizat spre geam, dar vântul a adus vaporii toxici înapoi în interior. Acum riscă scăderea notei la purtare. Și poliția face verificări, scrie Digi 24.
Incidentul a avut loc în pauza de dinaintea orei de logică. La doar câteva minute după începerea lecției profesoarei i s-a făcut rău. Echipa medicală de la cabinetul școlii a fost solicitată imediat.
„I-am dat primul ajutor pentru că doamna prezenta un edem Quincke, asta înseamnă că avea limba amorțită și simțea furnicături în gât”, a declarat asistenta medicală a liceului pentru sursa citată.
Imediat au fost dechise toate geamurile, iar elevii cei 27 de elevi de clasa a IX-a de la Liceul cu Program Sportiv din Iași au fost evacuați de urgență.
„El spune că a pulverizat la geam în afară. L-am întrebat de ce a venit cu așa ceva la școală și mi-a spus: din autoapărare, fiindcă în cartier se simte amenințat, iar gestul respectiv probabil că l-a făcut din teribilism”, a declarat Ilie Gheorghică, directorul liceului, pentru sursa citată.
Un echipaj SMURD a ajuns la liceu, iar profesoara de 44 de ani a fost dusă la spital pentru investigații suplimentare. Intervenția rapidă a echipei medicale din școală a eliminat însă riscul unei reacții alergice severe.
„La noi pacienta era stabilă hemodinamic, fără semnele unei reacții anafilactice. A fost monitorizată și a plecat la domiciliu cu recomandări de consult alergologic”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Polițiștii fac verificări. La fel, și conducerea școlii a început o anchetă. Din fericire, niciun elev nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Sursă foto: 7Media.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

