TULCEA. Fetiță de patru ani, operată timp de șase ore după ce a fost sfâşiată de câinele vecinilor

Sfâşiată de câinele vecinilor, o fetiţă de patru ani a ajuns în stare gravă la spital și a stat în operaţie timp de șase ore la spitalul din Galaţi. Copila ajunsese în stare gravă, după ce a fost atacată de animalul agresiv.
Potrivit Observator News, fatița a ajuns în stare gravă la spital. Pentru salvatori, intervenţia a fost o luptă contracronometru. Ea a trebuit adusă cu o ambulanţă până la trecerea BAC, iar de acolo a fost preluată de SMURD şi dusă la spitalul pentru copii din Galaţi. Acolo a intrat imediat în operaţie.
Starea copilului este una gravă, dar stabilă. Medicii de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost nevoiţi să o opereze de urgenţă seara trecută, atunci când copila a ajuns la spital. Totul s-a petrecut chiar în curtea casei bunicilor, acolo unde copila locuieşte. Se juca când a fost atacată de câinele vecinilor, animal care nu era ţinut în lanţ.
Bunica a reuşit să o scoată din colţii animalului şi a sunat la ambulanţă. Un echipaj medical a transportat-o la spitalul din Măcin, dar pentru că suferise răni foarte grave în zona capului şi a feţei, medicii au decis să o transporte la Galaţi. Aceasta a suferit leziuni puternice după atacul câinelui.
Poliţiştii din Tulcea au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să îl audieze pe proprietarul câinelui. Animalul face parte dintr-o rasă considerată agresivă.
Sursă foto: Observator News
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

