NAȚIONAL. Un bărbat a încercat să se sinucidă în timp ce transmitea live pe Facebook: a fost salvat în ultima clipă

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Olt a încearcat să se sinucidă într-un live, pe o rețea de socializare. Polițiștii au fost alertați imediat, iar o patrulă s-a deplasat rapid la fața locului. Din fericire, individul nu apucase să își ia viața. Un agent de poliție a intrat în casa lui și l-a oprit, cu sprijinul a doi cetățeni, potrivit Observator News.
„Având în vedere imaginile apărute pe o rețea de socializare în care un bărbat a încercat să se sinucidă, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:
La data de 01 decembrie, la ora 18:17, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Nicolae Titulescu, încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o rețea de socializare.
Imediat, la fața locului, s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, care au identificat locuința bărbatului, iar agent șef principal Comănac Daniel a escaladat gardul și a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetățeni, care au sărit în ajutor, acesta a reușit să-l salveze”, a transmis IPJ Olt.
Bărbatul a fost dus la Psihiatrie
„Ulterior a sosit și echipajul de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și pentru internarea la Secția de Psihiatrie.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la acest eveniment.
Pe această cale, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt felicită intervenția colegilor noștrii, Agent șef de poliție Comănac Daniel - șeful Postului de Poliție Nicolae Titulescu și Agent șef Iacob Alin - ajutor șef post al Postului de Poliție Șerbănești, care au dat dovadă de promptitudine și profesionalism pentru salvarea unei vieți omenești”, au precizat reprezentanții Poliției din Olt.
Sursă foto: ziaruldeiasi.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

