Au murit din cauza neatenţiei la volan! Doi soţi au sfârşit împreună în urma unui accident cumplit - VIDEO
Două persoane, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa în această dimineaţă în urma unui accident cumplit ce a avut loc pe DN 2B, în judeţul Buzău, după ce maşina în care se aflau a intrat sub un TIR. Maşina era un Passat şi avea numere de Galaţi, potrivit martorilor.
Din primele date de la locul accidentului a reieşit că autoturismul condus pe direcţia Buzău către Brăila de un şofer în vârstă de 36 de ani, din Galaţi, s-a ciocnit de un TIR care circula înaintea sa şi la volanul căruia se afla un şofer de 59 de ani, din Prahova.
În urma impactului, maşina a rămas blocată efectiv sub TIR, iar cei doi soţi au rămas încarceraţi. Şoferul de 36 de ani a murit pe loc. Mai târziu, la spital, medicii au declarat şi decesul soţiei şoferului, în vârstă de 29 de ani.
„Eu am semnalizat și am început manevra de viraj stânga spre Coco Rico. Urma să descarc niște lăzi. E linie continuă acolo, înainte de intersecție. Cel cu Passat-ul a venit cu viteză foarte mare din spate, a depășit un autoturism și un camion iar apoi a intrat în mine. În ultima clipă a încercat să evite tirul prin dreapta, dar nu a avut nici timp, nici loc”, a povestit şoferul TIR-ului, pentru buzoienii.ro.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul pe DN 2B a fost blocat în urma accidentului.
Sursă foto: Marian L./Myrela R. Info Trafic Buzău
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

