NAȚIONAL. Tragedie în această dimineață! O fetiță a murit, iar mama ei a fost grav rănită, după ce au fost spulberate chiar pe trecerea de pietoni

Tragedie în această dimineață. O mamă și fetița ei au fost lovite de plin, pe o trecere de pietoni. În urma impactului, copila și-a pierdut viața, iar femeia a fost grav rănită. Accidentul a avut loc la intrare în comuna Plopu, județul Prahova.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, un şofer în vârstă de 42 de ani a surprins şi accidentat doi pietoni care se aflau în traversarea părţii carosabile.
Surse de la faţa locului spun că femeia şi copilul se aflau pe trecerea de pietoni, conform Agerpres.
În urma impactului, fetiţa de 8 ani a decedat, iar mama sa, în vârstă de 33 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral frontal şi o fractură deschisă la picior, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. La faţa locului a intervenit şi elicopterul SMURD.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul nu consumase băuturi alcoolice, informează observatorulph.ro.
Polițiștii au deschis o anchetă și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Sursă foto: observatorulph.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație

Două persoane au fost rănite în urma unor atacuri, la Kiev. Zelenski: „Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor”. FOTO / VIDEO

''Frații Petreuș sunt împreună și cântă lângă îngeri!''. S-a stins din viaţă cunoscutul interpret de muzică populară Ștefan Petreuș

Mircea Geoană: Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina
Cutremur în Marea Neagră - seismul s-a produs în apropiere de Constanţa
Apele lacului Techirghiol, colorate în roz. Care este explicaţia specialiștilor
S-a stins din viaţă bebeluşul care a căzut din maşina aflată în mers. Micuţul era în scaunul special, dar fără centură
O nouă alertă meteo de instabilitate atmosferică accentuată. Nouă judeţe sunt sub cod galben de ploi, vijelii şi grindină - HARTĂ
Mai multe


Invitat DJ Adrian Saguna


Despre Make-up, Echitație si Cocktail


Compensarea prețului carburanților și alte titluri ale zilei


Discutăm titlurile zilei


Vertij, amețeala, tulburare de echilibru


Biota Mării Negre este în pericol

