MANGALIA. Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină
    14 mai 2022    
  Redactia DTV
  
    Publicitate
  
  
  
  
  
    
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină sâmbătă, 14 mai, în localitatea Mangalia.
Potrivit primelor informații, un pieton a fost lovit de o mașină.
La fața locului s-au deplasat echipaje SAJ C2 și SMURD B, dar și polițiști pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, fiind inconștient. Medicii ajunși la fața locului i-au acordat primul ajutor și l-au stabilizat. Ulterior, acesta a fost transportat Spitalul Municipal Mangalia.
Sursă foto: ambulantacovasna.ro
  Publicitate
  Social
Externe
Sănătate
Educație
  Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
  Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
  Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
   URMĂREȘTE
  
  
 
      DESPRE GRIJILE VIEȚII
 
      DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
 
      IUBIREA CARE UCIDE
 
      APOSTOLIA MILENIULUI III
 
      PUTEREA CRUCII
 
      URMAREA LUI HRISTOS
 
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    



.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

