Razie de amploare în staţiunea Mamaia. Aproximativ 800 de şoferi au fost puşi să sufle în etilotest sau au fost testaţi pentru droguri, poliţiştii au dat zeci de amenzi

Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
Astfel, aproximativ 800 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test. În urma activităților, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținute, în vederea suspendării, permisele de conducere. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat 17 infracțiuni, dintre care 12 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 3 pentru deținere de droguri de risc, potrivit Legii 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri.
Exemple:
- În jurul orei 22.50, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Totodată, în autoturism a fost identificat un pliculeț ce conținea o substanță vegetală.
- În jurul orei 23.35, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru amfetamină.
- În jurul orei 00.55, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism în orașul Năvodari, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Totodată, în autoturism a fost găsit un pliculeț cu substanță vegetală, precum și 2 grindere.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
La activități au participat și specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța, pentru consilierea conducătorilor auto depistați sub influența substanțelor psihoactive.
Sursă foto: ziuadeconstanta.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

