Alertă în Gara din Constanţa! Un incendiu a izbucnit la o locomotivă: pompierii intervin de urgenţă! - GALERIE FOTO
11 iunie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea intervin în aceste momente în Gara CFR din Constanța, acolo unde a izbucnit un incendiu la o locomotivă de pe linia 4.
Potrivit primelor informaţii, la faţa locului, se intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și Descarcerarea. Din fericire, locomotiva nu era cuplată la vagoane.
Pompierii au reușit să stingă incendiul în scurt timp.
Publicitate
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

