Pompierii tulceni intervin pentru căutarea și salvarea a doi bărbați de 73 și 82 de ani, care s-au rătăcit în Munții Măcinului
Trei salvatori din cadrul Secției de Pompieri Măcin, împreună cu trei pădurari și un polițist au plecat într-o misiune de căutare și salvare a doi bărbați cu vârste de 82 și 73 de ani după ce au anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 că s-au rătăcit în Munții Măcinului.
În acest moment misiunea este în dinamică, echipajele de căutare se deplasează către cei doi conform reperelor pe care le-au transmis.
Potrivit pompierilor tulceni, starea de sănătate a celor doi este una bună și nu au suferit accidentări. Ei au transmis, doar că sunt obosiți.
UPDATE 19.55. Potrivit reprezentanșilor ISU Delta Tulcea, cei doi bărbați au fost găsiți. Aceștia sunt bine și au început coborârea către locul în care și-au lăsat autoturismul.
Sursă foto: ISU Delte Tulcea
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

