Incendiu într-un apartament din Medgidia. O femeie a fost salvată de vecini, pompierii intervin de urgenţă
16 august 2022
Redactia DTV
Publicitate
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, astăzi, în localitatea constănţeană Medgidia, acolo unde o locuinţă a fost cuprinsă de flăcări.
Incendiul se manifestă la un apartament situat la etajul
patru, de pe strada Independenței, din localitatea Medgidia. Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere, un SMURD B, Descarcerare Medgidia. O femeie a fost evacuată de vecini.
Incendiul s-a manifestat la tabloul electric.
- în curs de actualizare -
Publicitate
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

