CONSTANŢA. Acţiune a poliţiştilor rutieri cu 2 radare în cascadă. Zeci de şoferi amendaţi pentru depășirea limitei de viteză
Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au intensificat activitățile pentru reducerea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare, precum și pentru conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație pe drumurile publice.
În cursul zilei de ieri, 19 septembrie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe DN 3 și DN 22C, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, fiind organizată cu 2 radare în cascadă.
În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei, dintre care 82 pentru depășirea limitei de viteză.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere, toate pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale.
IPJ Constanţa a transmis că activitățile au fost desfășurate în contextul Proiectului ROADPOL - Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării, de către aceștia, a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
De la începutul anului și până în prezent, pe DN 3 au fost înregistrate 23 de accidente rutiere, soldate cu 10 persoane decedate, 3 persoane rănite grav și alte 32 de persoane rănite ușor.
„Pentru siguranța dumneavoastră, dar și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii rutieri vă recomandă să adaptați permanent viteza de deplasare la particularitățile de drum și de trafic. De asemenea, polițiștii rutieri vă sfătuiesc să nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!“, mai transmite IPJ Constanța.
Social
Externe
Sănătate

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

