CONSTANȚA. Doi tineri au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi ridicat un colet în care se aflau droguri de mare risc, ascunse în cutii cu dulciuri - unul dintre ei a fost reținut

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au realizat o acțiune în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv trafic de droguri de risc și mare risc. Un bărbat a fost reținut.
În cursul zilei de ieri, 21 septembrie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au depistat, în flagrant delict, în municipiul Constanța, doi bărbați, de 22, respectiv 29 de ani, imediat după ce ar fi ridicat un colet poștal, în interiorul căruia se aflau disimulate, în cutii ce conțineau dulciuri și cereale și care erau înfoliate în mai multe straturi de bandă autoadezivă, mai multe substanțe susceptibile de a fi droguri de risc și mare risc.
După acțiunea de prindere în flagrant delict, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 996,91 grame de rezină de cannabis (hașiș), 115,2 grame de cocaină, 0,71 grame de rezină de cannabis în amestec cu tutun, precum și două telefoane mobile.
Totodată, bărbatul de 29 de ani le-a predat polițiștilor peste 10 grame de rezină de cannabis.
În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța a dispus reținerea bărbatului de 29 de ani, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cursul zilei de astăzi, 22 septembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.
Sursă foto: Poliția Română
Social
Externe
Sănătate
Educație

CONSTANŢA. A fost prins cel care a tăiat cauciucurile a zeci de maşini parcate - este vorba despre un adolescent de 15 ani

JURNAL PORTUAR, 25 septembrie. 69 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării

Guvernul a aprobat proiectul privind măsurile fiscale. Salariul minim creşte la 3.300 lei, prin Hotărâre de Guvern separată
Angajații Poștei Române vor protesta din nou la Constanța. Sunt nemulțumiți de condițiile în care lucrează, dar și de salariile mici
85% dintre participanții la „Festivalul Ulmetum – Eroii din Pădurea de Ulmi” nu știau de existența Cetății Ulmetum
Guvernul are forma finală a măsurilor fiscal-bugetare. Ciolacu anunţă că-şi va asuma răspunderea în Parlament: ''Nu se poate vorbi de austeritate''
CONSTANȚA. Incendiu la un apartament: 10 persoane s-au autoevacuat
Mai multe


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS


PĂCATUL NEOMENIEI


CRED DOAMNE, AJUTĂ NECREDINȚEI MELE


DAȚI-LE VOI SĂ MĂNÂNCE!

