Prostituată româncă ucisă cu bestialitate de un client, în Austria: familia a recunoscut-o după tatuaje - Ana Maria avea doar 23 de ani și era din Constanța

Noi informații înfiorătoare în cazul tinerei românce ucise sâmbătă, într-un apartament din Ternberg, un oraș din districtul Steyr-Land, Austria. Medicii legişti au stabilit că Ana Maria, despre care presa locală scrie că ar fi fost prostituată, a fost bătută până la moarte. Conform rezultatului autopsiei, fata de 23 de ani s-a înecat cu propriul sânge și cu vărsături, scrie observatornews.ro. Tânăra era din Constanța.
Presupusul criminal, Alexander H., în vârstă de 34 de ani, s-a mutat din Innsbruck la Ternberg cu doar două luni în urmă. Pe Ana-Maria, care ar fi prestat servicii de escortă, a abordat-o pe internet, scrie oe24.at, care a publicat și fotografia fetei. Nu este clar dacă românca lucra pe cont propriu sau printr-un intermediar. Cert este că, potrivit declarațiilor făcute de austriac în fața anchetatorilor, acesta i-a cerut fetei să vină, sâmbătă seară, la apartamentul lui din districtul Steyr-Land.
Ajunsă la domiciliul bărbatului, între cei doi a avut loc o ceartă, care, conform lui Alexander H., a fost legată de prețul pe care femeia l-ar fi cerut pentru serviciile pe care urma să le presteze. Furios, individul a început să o lovească sălbatic pe fată, recunoscând că a bătut-o până la moarte. Ana Maria a fost desfigurată, ucisă cu o violență ieșită din comun. Ulterior, părinții au identificat-o pe tânără cu ajutorul tatuajelor, pentru că era de nerecunoscut, a declarat purtătorul de cuvânt al procurorului din Steyr, Andreas Pechatschek, potrivit derstandard.at.
„Conform rezultatului autopsiei, victima a murit din cauza aspirației de vărsături și sânge”, a precizat Pechatschek. Asta înseamnă că tânăra româncă s-a sufocat pe canapeaua ultimului ei client, scriu jurnaliștii krone.at.
Românca a fost găsită moartă duminică, în jurul orei 16.00. Speriată și îngrijorată pentru că nu reușea să ia legătura cu Ana, prietena acesteia, o fată de 20 de ani, a sunat la poliție, iar investigațiile i-au condus pe agenți la blocul din Ternberg. După ce au spart ușa, ofițerii au reușit să pătrundă în locuință, unde au descoperit trupul fără viață al tinerei. În apartament a fost găsit și bărbatul suspectat de crimă, care a fost reținut fără să opună rezistență.
Potrivit lui Andreas Pechatschek, o decizie cu privire la arestarea preventivă a acestuia urmează să fie luată miercuri dimineață.
Sursă foto: Facebook / Observator News
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

