Accident urmat de incendiu la Cuza Vodă. Șoferul a fugit de la fața locului
22 decembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină joi, 22 decembrie, în localitatea constănțeană Cuza Vodă, acolo unde a avut loc un accident.
În urma impactului, o mașină a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină joi, 22 decembrie, în municipiul Constanța.
Potrivit pompierilor, șoferul a fugit de la fața locului înaintea ajungerii salvatorilor.
Sursă foto: ambulantacovasna.ro
Publicitate
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

