Peste 150 de percheziţii în 23 de oraşe, printre care şi Tulcea, la persoane şi firme suspectate de deţinere ilegală de articole pirotehnice

Peste 150 de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în 23 de judeţe, la persoane şi firme suspectate de deţinere ilegală de articole pirotehnice, în cadrul Planului de acţiune ,,Foc de Artificii”, soldat până acum cu confiscarea a peste 100 de tone de materiale pirotehnice, informează IGPR.
IGPR anunţă că ”la data de 28 decembrie 2022, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., sunt puse în aplicare 153 autorizaţii de percheziţie domiciliară, la domiciliile unor persoane, sedii sociale şi puncte de lucru ale societăţilor comerciale din Bucureşti şi judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui”.
Acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se desfăşoară cercetări pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deţinere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfăşurării de operaţiuni fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile.
Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.
La percheziţii participă poliţişti din cadrul I.G.P.R. - Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene.
De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.
În cadrul Planului de acţiune ,,Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

