dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. Amendă uriașă pentru un șofer teribilist: a dat flash-uri necontrolat pe autostradă și a devenit agresiv cu polițiștii - a intrat cu forța în autospecială pentru a-și lua actele înapoi. VIDEO

NAȚIONAL. Amendă uriașă pentru un șofer teribilist: a dat flash-uri necontrolat pe autostradă și a devenit agresiv cu polițiștii - a intrat cu forța în autospecială pentru a-și lua actele înapoi. VIDEO
21 ianuarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Un bărbat din judeţul Argeş, tras pe dreapta de către un echipaj al Poliţiei Autostrăzi pe motiv că a condus agresiv, dând flash-uri şi fără a păstra distanţa de siguranţă, a rămas fără permis de conducere pentru 60 de zile şi a primit două amenzi în valoare totală de peste 9.600 de lei după ce a devenit agresiv cu poliţiştii care l-au legitimat, intrând peste aceştia în autoutilitara Poliţiei pentru a-şi recupera permisul de conducere şi talonul maşinii, scrie news.ro.

Potrivit datelor furnizate sâmbătă de Poliţie, incidentul a avut loc vineri după amiază, în jurul orei 16.00, pe autostrada dintre Turda şi Sebeş.

Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Poliţiei Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, aflat în serviciu pe Autostrada A10, a depistat un autoturism care circula pe sensul Turda – Sebeş, al cărui conducător avea un comportament agresiv, în sensul că nu păstra o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculele care circulau în faţa sa şi folosea, în mod repetat şi nejustificat, semnale luminoase, pentru a-i determina pe ceilalţi conducători auto să elibereze banda de circulaţie. Autoturismul a fost oprit în spaţiul service situat la kilometrul 4 al autostrăzii, iar conducătorului auto i-a fost comunicat motivul opririi, precum şi faptul că urmează să fie sancţionat contravenţional”, au transmis poliţiştii.

Şoferul a refuzat să le dea poliţiştilor actul de identitate, el fiind identificat în baza permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare al autoturismului, în persoana unui bărbat, de 39 de ani, din localitatea Cătanele, judeţul Argeş.

În momentul în care şi-a dat seama că va fi amendat pentru că a condus agresiv, şoferul a devenit recalcitrant şi cu poliţiştii.

Acesta nu a respectat indicaţiile poliţiştilor, de a rămâne în autoturism şi a pătruns în autospeciala de poliţie, pentru a-şi recupera permisul de conducere şi documentele autoturismului, părăsind, la volanul autoturismului său, spaţiul service”, precizează sursa citată.

În urma incidentelor, şoferul a primit o amendă în valoare de 2.610 lei, pentru conducere agresivă, refuz de înmânare a actului de identitate la solicitarea poliţistului, precum şi pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile.

În plus, poliţiştii i-au dat o a doua amendă contravenţională, în valoare de 7.000 de lei, în baza Legii nr. 61/1991 privind ordinea publică, pentru împiedicarea organelor de poliţie în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pentru săvârşirea de acte şi gesturi obscene şi adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare.

În cauză, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Prin structura specializată de la nivelul Brigăzii Autostrăzi, vor fi făcute verificări în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către poliţiştii implicaţi în acest eveniment”, mai transmite Poliţia.


Sursă foto/video: alba24.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233