Intervenție inedită a jandarmilor constănțeni: au prins un şarpe într-un magazin alimentar
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost sesizaţi ieri, cu privire la prezenţa unui şarpe într-un magazin alimentar din municipiul Constanța. Reptila a fost preluată de oamenii legii şi eliberată în mediul natural.
Speriat de prezența unui șarpe ajuns întâmplător într-un magazin situat pe bulevardul 1 Decembrie, lucrătorul comercial a sunat în cursul zilei de ieri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la fața locului și a preluat intrusul, ulterior fiind eliberat într-o zonă cu vegetație de la marginea orașului.
De la începutul anului, jandarmii au fost solicitați de zece ori pentru a interveni în vederea îndepărtării unor șerpi ajunși accidental în zone locuite.
În astfel de situații, recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptile și să anunțe imediat autoritățile abilitate!
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS




.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

